Au trecut 13 luni de când şoferul craiovean Răzvan Mareş a ucis o femeie nevinovată, care, potrivit martorilor, traversa strada pe trecerea de pietoni. Poliţia nu a finalizat nici până în prezent cercetările în acest caz.
Pe 8 octombrie 2009, în jurul orei 17.00, pensionara Georgeta Niculescu, din Craiova, se întorcea de la cumpărături, din Piaţa Centrală. A vrut să traverseze Calea Bucureşti pe trecerea de pietoni de la intersecţia cu strada Nicolae Bălcescu. A reuşit să treacă de prima bandă şi, pe când traversa banda a doua, a fost surprinsă şi lovită în plin de un Volkswagen Passat negru, cu numărul de înmatriculare B-151359, condus de Răzvan Mareş, de 20 de ani, din Craiova. În urma impactului, femeia a fost aruncată la câţiva metri distanţă, rămânând întinsă pe caldarâm, inconştientă, într-o baltă de sânge. Un echipaj SMURD sosit la faţa locului i-a acordat primul ajutor, transportând-o apoi pentru îngrijiri medicale la Spitalul de Urgenţă din Craiova. În ciuda eforturilor medicilor, femeia a murit câteva ore mai târziu.
Poliţia păstrează tăcerea
Poliţia Rutieră a început cercetările în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Ancheta urma să stabilească nu doar cauza decesului, ci şi locul impactului (dacă victima se afla exact pe zebră sau dincolo de marcajul pietonal), dar şi viteza cu care circula maşina care a lovit-o. Cercetările nu s-au finalizat însă nici până acum, deşi au trecut mai mult de 13 luni de la accident.
Procurorii susţin că, după ce au dispus începerea urmăririi penale faţă de Mareş, au înaintat dosarul la poliţie şi nu mai ştiu nimic de el de mai mult de un an.
„În acest dosar s-a început urmărirea penală faţă de conducătorul auto, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Cauza se află din 19 octombrie 2009 la Biroul Poliţiei Rutiere Craiova“, a precizat procuror Greta Chiurtu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
La rândul ei, poliţia păstrează tăcerea în privinţa dosarului, această instituţie refuzând să dea vreo explicaţie despre motivaţia tergiversării anchetei, neacceptând să spună vreun cuvinţel nici măcar în legătură cu finalizarea sau nefinalizarea expertizelor în acest caz.
„Pe numele persoanei menţionate există constituit un dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând ca, la finalizarea acestora, poliţiştii să-l înainteze cu propuneri corespunzătoare unităţii de parchet competente“, se arată într-un comunicat de marţi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Paralizat, dar cu permis
Poliţia n-a lămurit nici până acum modalitatea în care Răzvan Mareş a obţinut permisul, în condiţiile în care la care data la care a susţinut şi promovat – în aceeaşi zi – examenul pentru permisul de conducere categoriile A şi B era paralizat pe partea dreaptă şi avea nevoie permanentă de însoţitor pentru a se deplasa, potrivit unor documente medicale. El are şi în prezent statutul de persoană cu handicap, corespunzător gradului I (grav) de invaliditate, căpătat după ce a fost împuşcat în cap de alt tânăr, cu un pistol cu bile.

