Astăzi se împlineşte o lună de când Sebastian Bunica se află în comă profundă, în urma operaţiei suferite pe 9 iunie, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandescu“ din Bucureşti. Nici o schimbare nu a intervenit în ceea ce priveşte starea de sănătate a copilului din Craiova, de numai nouă ani şi jumătate.
Se împlineşte o lună. O lună de lacrimi, de furie, de deznădejde, de aşteptare. De jale la căpătâiul lui. Vă amintiţi povestea. Acum câteva săptămâni, Sebastian, un copil de nouă ani, din Craiova, acuza dureri abdominale şi de cap. Nimic îngrijorător, la prima vedere, însă mama sa, Lorena Bunica, asistentă la Spitalul de Urgenţă, a considerat că ar fi mai sănătos ca băiatul să fie supus unor investigaţii. Aşadar, l-a dus pe Sebi la un medic specialist în ecografie. Diagnosticul a fost de chist în zona ficatului, iar doctorul i-a sfătuit pe părinţi să-l ducă pe copil la Bucureşti, la Spitalul „Grigore Alexandrescu“, pentru analize amănunţite.
Ajunşi în Capitală şi la spitalul indicat, Sebi a fost luat în primire de prof. dr. Ioan Bâscă, medic chirurg. După un RMN detaliat, specialistul a descoperit o tumoră pe glanda suprarenală şi vena care alimentează ficatul. Decizia a fost ca aceasta să fie eliminată printr-o intervenţie chirurgicală.
Bucureşti – Viena şi înapoi
Operaţia a avut loc pe 9 iunie, în jurul prânzului. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat acolo, în ciuda anchetelor care s-au desfăşurat ulterior. Se ştie sigur doar că intervenţia s-a complicat, Sebastian suferind o hemoragie internă gravă. Pentru că sala de operaţie nu fusese prevăzută cu rezerve de sânge şi plasmă, în cazul unei urgenţe, preţ de câteva minute – preţ de o viaţă, mai bine zis – creierul copilaşului nu a mai fost oxigenat. Când pungile de sânge au ajuns în cele din urmă la el, era prea târziu: micuţul intrase deja în comă.
Pentru că nu apărea nici un semn de îmbunătăţire a stării lui, şase zile mai târziu, sub presiunea mass-media şi a părinţilor lui Sebastian Bunica, medicii de la „Grigore Alexandrescu“ au aprobat transferul băiatului la un spital din Viena. După numai patru zile, familia s-a întors disperată la spitalul din Bucureşti: specialiştii vienezi au recunoscut că nu mai pot face nimic pentru copil. Era în comă profundă.
Părinţii jelesc, Bâscă e în concediu
De atunci, Lorena şi Marius Bunica numără secundele lângă patul unde copilul lor doarme adânc, fără putinţa de a deschide ochii. Au venit doar o singură dată în Craiova, să rezolve nişte acte. Au apucat să-şi vadă câteva ore fiul cel mic, pe Alexandru, apoi s-au întors în Bucureşti. Şi de atunci stau acolo, în salonul de la Terapie intensivă, nedezlipindu-se de trupşorul firav, legat cu fire de nişte aparate reci.
„Suntem goi, ca nişte roboţi“, suspină Marius Bunica, doborât de durere.
„Ne trezim, mergem la copil, stăm acolo ore în şir, apoi plecăm la biserică, dăm acatiste şi ne rugăm şi iar ne întoarcem la el. Seara plecăm la altă biserică, dormim cât putem şi ne ducem din nou în salon. Nu mai contează nimic altceva…“.
De alături, Lorena, tânăra mamă devastată de eventuala pierdere – care, i-au spus medicii, poate interveni oricând, abia mai poate spune câteva vorbe. Şi acelea de rugă şi mulţumire. „Vreau să le mulţumesc medicilor şi asistentelor de pe secţie, care se ocupă de băiatul nostru. Din păcate, nu pot spune acelaşi lucru despre profesorul Bâscă, acela care l-a operat pe Sebi. Nu a venit nici măcar o dată să-l vadă pe băiat. Iar la patru zile după ce ne-am întors la spitalul din Bucureşti, el a plecat în concediu“.
Dumnezeu, ultima speranţă
În prezent, starea lui Sebastian Bunica este neschimbată. Ba, poate cumva complicată din pricina constipaţiei. Medicii de la Secţia terapie intensivă încearcă să-i elimine fecaloanele depozitate prea sus pe colon, însă rezultatele sunt slabe. Părinţii se agaţă însă de orice fir de aţă: de lacrimile care îi curg copilului pe sub pleoapele închise, de mişcările involuntare sau care, spun ei, uneori răspund la stimuli – mângâieri, strângeri de mână. Şi totuşi, cea mai sigură speranţă a lor rămâne în Dumnezeu. „Doar Cel de Sus îl poate salva pe băiatul nostru. Avem nevoie de o minune de la Dumnezeu“, şoptesc cei doi părinţi copleşiţi de durere.
