Centrul social de urgenţă pentru persoanele fără adăpost din Târgu Jiu, „Casa Iris", a devenit de aproximativ şase luni raza de speranţă a zece persoane care nu au unde să locuiască. „Proiectul are drept scop reintegrarea în societate a acestor persoane. Vor primi şi consiliere psihologică şi profesională", a spus Daniel Andrei, reprezentantul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
Centrul social de urgenţă pentru persoanele fără adăpost „Casa Iris" este situat în zona Abator, pe locul unei foste centrale termice de cartier. Centrul este pregătit să adăpostească 32 de persoane fără locuinţă, aflate în dificultate, timp de 30 de zile sau mai mult, în funcţie de fiecare caz. „Beneficiarii acestui centru sunt persoanele adulte sau familiile cu sau fără copii, aflate în imposibilitatea de a deţine un adăpost, cei care dorm prin parcuri şi pe străzi sau locuiesc în spaţii improvizate, precum barăcile. Deşi are 32 de locuri, Centrul social de urgenţă poate oferi servicii lunare pentru aproximativ 70 de persoane. În prezent, avem doar zece persoane", a afirmat Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu.
Adăpostul dispune de două dormitoare, unul pentru femei, altul pentru bărbaţi, fiecare având o capacitate de 16 locuri, două băi complet utilate, o bucătărie şi o sală de mese. În clădire mai funcţionează un birou administrativ şi unul medical. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a alocat peste 400.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de amenajare, iar Primăria Târgu Jiu a contribui cu 60.000 de lei.
„Este bine aici, avem un pat şi mâncarea asigurată. Am găsit oameni nevoiaşi, ca şi noi, dar şi oameni care ne-au ajutat. Sunt de aproape trei luni aici. Cei de la primărie caută soluţii să îmi găsească un loc de muncă. Fac un curs de pregătire profesională", a povestit una dintre femeile adăpostite la „Casa Iris".
Persoanele cazate aici sunt consiliate atât psihologic, cât şi profesional, centrul beneficiind de personal calificat în domeniul serviciilor sociale.

