36.2 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalMort în accident de motocicletă

Mort în accident de motocicletă

Un bărbat de 49 de ani a decedat, iar un copil de 14 ani se zbate între viaţă şi moarte, în urma unui accident de motocicletă.
Un grav accident de circulaţie s-a produs aseară, la ieşirea din Drobeta Turnu Severin, pe Drumul Naţional 67, ce face legătura cu municipiul Târgu Jiu. Un copil de 14 ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o motocicletă de curse scăpată de sub control. El se întorcea acasă de la şcoală, mergând pe marginea străzii, moment în care a fost accidentat.
Motociclistul, care avea peste 150 de kilometri la oră, a lovit un moped condus regulamentar de un bărbat de 49 de ani, s-a rostogolit de mai multe ori, apoi a luat foc. Serviciul de Descarcerare, anunţat imediat de martori, a intervenit pentru ca incendiul să nu cuprindă şi alte autovehicule din zonă.
„Nu pot să îmi imaginez cum a ajuns ăla pe cealaltă parte a străzii. A trecut ca o săgeată. L-a lovit pe celălalt de pe motocicletă, au luat foc amândoi şi după aceea a dat peste copil, care mergea pe jos“, a spus unul dintre martori.
Printre resturile împrăştiate pe stradă, poliţiştii au găsit turometrul motocicletei, care, în urma impactului, a rămas blocat la 10.000 de rotaţii.
Toate cele trei victime au fost transportate de urgenţă la spital, cu două ambulanţe. Bărbatul de 49 de ani, care conducea mopedul, a decedat la spital, câteva ore mai târziu.
Martorii accidentului susţin că sunt îngroziţi de zgomotul „motoarelor“, care în fiecare noapte fac întreceri pe DN 67, şi că nici nu pot să mai traverseze strada de teamă că în orice moment pot fi loviţi.
„E nebunie ce se întâmplă noaptea aici! Fac curse, că drumul e întins şi prind viteză mare. Ca să treci strada, trebuie să ai mare grijă. Nimic nu stă în calea lor, parcă sunt nebuni!“, a spus Maria Popescu, martoră la accident.
Poliţia spune că nu a aflat nimic de aceste curse, dar că e posibil să fie organizate. Circulaţia rutieră pe acel tronson de drum a fost oprită aproape o oră, coloanele de maşini întinzându-se pe câţiva kilometri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII