1.8 C
Craiova
vineri, 23 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăLocalMai multe cazuri de viroze şi pneumonii

Mai multe cazuri de viroze şi pneumonii

Numărul cazurilor de viroze s-a dublat în judeţul Vâlcea în ultima săptămână. Tot în aceeaşi perioadă, numărul cazurilor de pneumonii a crescut de trei ori, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Conform raportărilor făcute de medicii de familie la Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) Vâlcea, săptămâna trecută, se observă o creştere semnificativă a numărului cazurilor de viroze şi pneumonii. „În săptămâna 15 de raportare, în comparaţie cu săptămâna 14, numărul virozelor respiratorii apărute aproape că s-a dublat. În ultima săptămână s-au înregistrat 848 de viroze respiratorii, 77 de persoane fiind internate, în timp ce în săptămâna 14 au fost 456 de cazuri cu 13 internări“, a declarat Ion Mihail, directorul ISS Vâlcea. Din luna octombrie 2007 de când a început monitorizarea şi până în prezent s-au înregistrat în judeţ 8.593 de viroze şi 811 persoane au fost internate.

 

Cazurile de pneumonii s-au triplat

 

Nu doar numărul cazurilor de viroze a crescut în ultima săptămână, ci şi cel al pneumoniilor. „Aici se observă o creştere pregnantă. În săptămâna 15, numărul pneumoniilor a fost de 413, de trei ori mai mare decât în săptămâna 14. Din cele 413 persoane afectate de pneumonii, 35 au fost internate. Au fost înregistrate de la începutul monitorizării 2.984 de cazuri şi 691 de persoane au fost internate“, a spus Ion Mihail. Acesta a precizat că persoanele afectate de viroze şi pneumonii sunt de toate vârstele, începând cu bebeluşii şi terminând cu vârstnicii. De când a început monitorizarea cazurilor, în Vâlcea nu s-a înregistrat nici un caz de gripă. „Nu avem semnale că în secţiile de Boli Infecţioase, Pediatrie şi Medicală din spitale s-a depăşit numărul de internări. Până în prezent au fost vaccinate antigripal 86.000 de persoane şi în următoarele două săptămâni vom încheia campania de vaccinare“, a susţinut Ion Mihail. Luna aceasta, reprezentanţii ISS vor face controale la 30 de cabinete medicale individuale pentru a vedea cum s-a desfăşurat campania de vaccinare. Cabinetele verificate au fost alese aleatoriu şi vor fi studiate registrele şi fişele de consultaţii ale pacienţilor pentru a vedea modul de vaccinare. Cabinetele verificate sunt din Bălceşti, Ghioroiu, Diculeşti, Făureşti, Stroeşti, Bărbăteşti, Ţara Loviştei, Câineni, Racoviţa, Titeşti, Galicea, Olanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU