22.3 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalRaport de anchetă favorabil rectorului UCB

Raport de anchetă favorabil rectorului UCB

Comisia de anchetă internă desemnată să verifice activitatea lui Adrian Gorun, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, a întocmit un raport favorabil celui care conduce instituţia.

O comisie internă de anchetă constituită pentru a verifica activitatea rectorului Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu nu a descoperit nereguli în managementul exercitat de şeful instituţiei. În urmă cu peste o săptămână şi jumătate, rectorul Adrian Gorun se autosuspenda în cadrul unei şedinţe a Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi“ şi le cerea colegilor săi să îi verifice activitatea şi toate deciziile pe care le-a luat de când a preluat şefia unităţii de învăţământ superior din Târgu Jiu. Imediat, Senatul a luat act de hotărârea lui Adrian Gorun şi a decis constituirea unei comisii conduse de prorectorul Liviu Cârţână.

Liviu Cârţână, responsabilităţi în plus

Liviu Cârţână şi membrii comisiei trebuia să stabilească dacă acela care ocupă şi funcţia de secretar general al Ministerului Educaţiei şi Cercetării a comis vreo ilegalitate la universitate. Totul a pornit de la apariţia în presa centrală a unui articol în care era incriminată activitatea lui Adrian Gorun şi se susţinea în principal starea de incompatibilitate în care acesta se află ca urmare a ocupării celor două funcţii, respectiv de rector al UCB şi de secretar general în cadrul Ministerului Educaţiei.

Prorectorul Popeangă, nemulţumit

Comisia din care au făcut parte Eduard Lădaru, Elvis Voicu, Constantin Căruntu, Luminiţa Popescu şi Liviu Neamţu nu a constatat însă vreo ilegalitate. În această situaţie, în următoarea şedinţă a forului de conducere al universităţii, rectorul Gorun îşi poate prelua din nou prerogativele. O parte dintre acestea, care îl fac incompatibil, vor rămâne însă în continuare la prorectorii săi. Unul dintre ei, Vasile Popeangă, este nemulţumit de activitatea lui Gorun, viitorul prorectorului în structura de conducere a instituţiei fiind incert. Primul care a cerut debarcarea lui Popeangă a fost decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Constantin Căruntu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS