Animalele din gradina zoologica ramân in Parcul „Romanescu“ cel putin inca un an, insa nu fara sacrificii: 21 de rase dispar, inclusiv felinele mari, iar exemplarele mai multor specii se imputineaza.
Gradina zoologica a Baniei nu-si mai schimba locul, ci doar denumirea, a aratat ieri primarul Craiovei, Antonie Solomon. Astfel, capitala Olteniei va avea doar un „punct zoologic“, pe acelasi amplasament din Parcul „Romanescu“, insa, pentru a respecta normativele europene in domeniu, in special pe acelea care stabilesc spatiiile si tipul de custi necesare pastrarii animalelor si pasarilor, trebuie sa renunte, cel putin temporar, la felinele mari si la mai multe rase si exemplare din diverse specii.
Primarul Antonie Solomon a declarat ieri ca intentioneaza sa aloce in 2007 peste opt miliarde de lei vechi amenajarilor din punctul zoologic, pe care il considera o importanta zona de atractie a Baniei. „E adevarat ca am vrut sa mutam gradina zoologica, insa nici unul dintre locurile la care ne-am gândit nu ne oferea mai multe posibilitati. Asa, am transformat-o in punct zoologic, ca sa nu fim nevoiti nici s-o desfiintam, nici sa percepem taxe oamenilor, si vom pastra toate animalele si pasarile pentru care putem asigura conditii dupa normele UE. Daca s-ar putea, as da si zece miliarde (lei vechi – n.r.) ca sa construim un punct zoologic modern, insa din estimari a reiesit ca trebuie sa ne limitam la opt miliarde“, a spus Solomon.
Astfel, cei cinci lei, cei patru tigri si toate celelalte animale si pasari de pe „lista neagra“ a primariei vor fi scoase la vânzare. Dupa calculele specialistilor, din Parcul „Romanescu“ trebuie sa mai „zboare“ trei bufnite, sapte bibilici, opt gugustiuci, 32 de porumbei si trei ulii, iar dintre celelalte purtatoare de pene si fulgi mai pleaca 15 gaini – pitice, frezate si italiene – si sase rate. Doi câini ciobanesti germani, un Collie, trei Husky si un Saint Bernard vor parasi gradina, dupa cei 12 iepuri, 17 porci vietnamezi pitici, 18 cobai, zece vulpi argintii si doua platinate, plus doi cai de tractiune. Ramân 39 de rase si specii, intre care acvilele, o bufnita, berzele, o capra pitica, mai multi cerbi si capriori, fazani, gaini, câini, lupi si jaguari, nutriile, muflonul, strutii, papagali, câtiva porci mistreti, ursi carpatini, maimute si vulpi comune, asinii, poneii etc.
Spatiul, punctul slab
Pentru animalele si pasarile care vor continua sa incânte privirile vizitatorilor, primaria are acum la dispozitie 10.071 mp. In acest spatiu, dupa normele UE de mediu si protectie a animalelor, ar putea creste doar cinci lei, patru tigri, doi jaguari, doi cerbi, trei ponei, un lup si un muflon. Numai pentru cei cinci lei si un lup ar fi nevoie de 4.000 de metri patrati (600 pentru fiecare felina si 1.000 pentru lup), in vreme ce un muflon se sufoca daca nu are 600 mp la dispozitie, la fel ca lama si tigrul. La un spatiu de cel putin 400 mp se incadreaza câinele din rasa Collie si jaguarul, de pilda, iar poneiul si porcul mistret nu se misca in voie decât in perimetre de peste 200 mp fiecare.