In urma unei actiuni fulger a inspectorilor din cadrul Directiei Sanitar-Veterinare Olt si pentru Siguranta Alimentelor, in colaborare cu politia, doua masini pline cu 1.500 de kilograme de carne au fost confiscate, iar soferii acestora au primit sanctiuni usturatoare.
Dacia 1306, cu numarul de inmatriculare OT-99-GMV, condusa de Mitica Goarga, de 37 de ani, din comuna Seaca, si Dacia 1305, cu numarul B-19-DON, condusa de Gheorghe Cazan, din comuna Radoiesti, judetul Teleorman, erau pline cu animale sacrificate. Acestia nu au putut prezenta nici un document prin care sa ateste provenienta animalelor sau locul unde au fost sacrificate acestea. Soferii au fost sanctionati contraventional cu 21 de milioane de lei.
Alcool si tigari – fara timbre
Comisarii Garzii Financiare (GF) Olt au descins, pe 23 si 29 noiembrie, in trei actiuni operative, la trei comercianti din Slatina. Nici una dintre societati nu era in regula cu marfa. In timpul verificarilor, comisarii au constatat ca 1.902 pachete de tigari erau scoase la comercializat fara timbre fiscale, iar 1.275 de litri de bauturi alcoolice de diferite sortimente nu aveau banderola fiscala. Alcoolul si cele doua mii de pachete de tigari au fost confiscate.
Toti cei trei agenti economici s-au ales, acum de sarbatori, când apetitul pentru tigari si bautura se transforma in profituri uriase pentru patroni, cu suspendarea activitatii de comercializare a produselor supuse accizarii. Magazinele vor fi inchise din cauza tentatiei patronilor de a nu imparti profitul cu statul.
Valoarea marfii confiscate se ridica la 70,6 milioane de lei vechi. In afara de aceasta suma, fiecare SRL a fost amendat cu câte un miliard de lei. Damian Tanasescu, seful GF Olt, a refuzat sa faca publice numele celor trei societati.