Ma numesc Rodica Mihailescu si sunt profesoara la Colegiul „Gheorghe Lazar“ din Bucuresti. Nu mi-am imaginat vreodata ca voi incerca sa va contactez, dar ceva ce am auzit la stiri ma obliga sa o fac. S-a anuntat ca la Cluj parintii au recurs la un protest impotriva profesorilor, cerând ca macar cei ce predau la clase terminale sa revina la catedra. Reportera spunea ca „deocamdata“ parintii s-au multumit cu atât! Ce ar fi trebuit sa urmeze? Eventual, un linsaj public?
Cred ca situatia este deja foarte grava! Cineva ar trebui sa explice iar, in mod special, ca nu profesorii sunt adversarii elevilor! Ne intelegem elevii, intelegem preocuparea parintilor, dar este un moment când si ei trebuie sa ne inteleaga! Munca de calitate fara plata corespunzatoare nu se poate! Si noi avem copii, chiar in an terminal, dar si copiii nostri au dreptul la viata multumitoare si indestulata la care au dreptul copiii lor!
Alta forma de a ne manifesta nemultumirea in afara de greva nu avem! Nu este luata in seama nici greva, dar alt mod de manifestare mai putin suparator! Crede cineva ca vor avea invatamânt de calitate, cu profesori relaxati, preocupati de munca lor, daca ii vor trimite la catedra saraci, acuzati ca destabilizeaza economic tara, transformati in cal de bataie, desconsiderati? Munceste cineva in tara asta fara sa-i pese de bani, de ce poate oferi familiei? Sa nu avem nici macar dreptul de a ne manifesta nemultumirea?
Apropo, ni se aduce aminte ca nu suntem perfecti! Numai Iisus este perfect, noi suntem oameni! De ce sunt posturi neocupate? De ce sunt prea multi suplinitori? De ce la examenele de titularizare sunt notele care sunt? Ar fi trebuit subliniat de o mie de ori ca aceste situatii sunt din cauza ca salariile sunt neacceptabile si tinerii care au cât de cât noroc si posibilitati fug in posturi infinit mai bine platite! Nu vor avea profesori buni fara salarii bune!
Studentii care mi-au venit in practica mi-au spus nu o data ca au avut ce invata: este prea multa munca, prea multa responsabilitate, sunt prea putini bani si, in concluzie, nici morti nu ar veni in invatamânt! In cel mai fericit caz in trecere, pâna gasesc ceva mai bun! Cu acesti oameni ne vor inlocui când generatia noastra va pleca!
Ar fi bine poate sa introducem o lege care sa prevada sclavia pentru cadrele didactice si atunci am rezolvat toate problemele!
Poate ar trebui sa facem apel si la societatea civila care tace ca mortul in papusoi! Intelectualii acestei tari, pe care noi i-am format, de ce tac?!
Chemati parintii alaturi de noi! Suntem primii care dorim sa ne intoarcem la catedra! Suntem victimele, nu culpabilii! Sa nu uite ca pâna acum am tinut cont de toate, am facut apostolat, dar apostolatul nu tine de foame si nu impune nici macar respect! Parintii considera ca trebuie sa ne intoarcem? Dar cum? Umiliti? Cu promisiuni si buzunare goale?
Suntem datori societatii, dar si societatea ne este datoare!
