12.9 C
Craiova
miercuri, 5 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalImpacare la drum de seara

Impacare la drum de seara

Dupa o perioada in care au comunicat mai mult prin intermediul declaratiilor de presa, liberalii si democratii s-au hotarât sa nu isi mai spele rufele in public. Conducerile celor doua partide, in varianta restrânsa, s-au intâlnit duminica seara, ca sa gaseasca o solutie pentru depasirea tensiunilor din Alianta.


Ieri, premierul Tariceanu a anuntat ca in urma discutiilor avute cu democratii s-a ajuns la concluzia ca este nevoie de o calmare a spiritelor. Astfel ca divergentele dintre PNL si PD ar urma sa fie transate in cadrul Aliantei, iar in pozitiile exprimate public liberalii si democratii nu se vor mai ataca reciproc. In opinia lui Tariceanu, liderii celor doua partide se inteleg mai bine ca niciodata. „Nu exista subiecte pe care sa nu le putem discuta, avem o relatie foarte buna, as spune o relatie amicala, de intelegere“, a spus el, adaugând ca „cei care cred ca Alianta se destrama ori ca relatiile intre cele doua partide s-ar putea deteriora se insala profund“.


Se pare insa ca in cadrul intâlnirii de duminica s-a convenit ca Traian Basescu sa joace rolul de arbitru si sa fie consultat inainte ca aliatii sa ia o decizie in probleme extrem de importante. Una dintre aceste probleme ar fi organizarea unor alegeri anticipate dupa Raportul de tara, idee sustinuta de altfel de mai multi lideri din cele doua formatiuni.


Tariceanu incearca sa puna capat acestor speculatii. Desi nu a negat ca organizarea unor alegeri inainte de termen este in discutie, premierul a spus ca nu s-a convenit asupra unei date anume. „Nu avem de ce sa discutam asa ceva in acest moment, pentru ca acest lucru nu se anunta, se face si va trebui sa analizam care este momentul oportun“, a precizat presedintele PNL.


Intelegerea de duminica seara a fost rediscutata ieri si in cadrul Biroului Permanent al PNL. Coincidenta sau nu, unul dintre participantii la intâlnirea cu democratii, deputatul Cristian Boureanu, a lansat ideea ca pâna la sfârsitul anului sa fie realizat un sondaj de opinie la nivel national, de nivelul celui comandat de PNL si PD anul trecut, pentru stabilirea ponderii pe listele parlamentare. Data-limita pentru prezentarea concluziilor din cercetarea sociologica ar urma sa fie 1 februarie 2006.


Intr-o analiza intitulata „PNL – un an de la alegeri“, Boureanu arata ca PNL este unicul perdant al erodarii de la guvernare si „marele infrânt al exacerbarii conflictelor cu presedintele Traian Basescu“. Iar Alianta se erodeaza in principal din cauza lipsei de coordonare dintre cele doua partide. „Dupa doar zece luni de guvernare, Alianta DA a pierdut aproximativ 10 puncte procentuale din capitalul de simpatie. PNL, principalul partid la guvernare, este unicul perdant in acest proces si a ajuns de la 28% din optiunile electoratului la 15%, in acelasi interval. Astfel, raportul dintre PNL si PD, de 2:1 in 2004, s-a inversat in favoarea PD si a ajuns, astazi, de 1:2“, a aratat deputatul liberal. El considera ca, in aceste conditii, cel putin jumatate din parlamentarii actuali ai PNL ar putea sa nu mai obtina al doilea mandat in 2008.


Boc: „Alianta e consolidata“


Liderul PD, Emil Boc, sustine ca „Alianta este consolidata si are capacitatea de a ramâne unita“, iar din punctul de vedere al democratilor „nu exista nici un razboi“. In privinta criticilor reciproce facute in ultimul timp de reprezentanti ai celor doua partide, el crede ca au fost doar anumite declaratii izolate, care „vor dispare cu siguranta“. Emil Boc a adaugat ca nu s-a pus in discutie in cadrul PD renegocierea protocolului Aliantei D.A. sau tema alegerilor anticipate, cu atât mai putin iesirea PD de la guvernare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS