12.3 C
Craiova
miercuri, 14 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalPopa i-a taiat Mihaelei parintii

Popa i-a taiat Mihaelei parintii

• Doi soti din comuna Frincesti – Vilcea au fost injunghiati in fata curtii de un individ care incerca de citva timp sa le seduca fiica • Agresorul, cu o bogata activitate infractionala, se lauda ca racoleaza fete pentru prostitutie

Ion Ilie Popa, din Vulturesti – Vilcea, s-a pripasit prin comuna Frincesti dupa mai bine de 15 ani de trai printre straini, timp in care a acumulat o bogata experienta infractionala.

Crescut, dupa cum spun vecinii, prin gari, scoli de corectie si puscarii, Popa a ajuns la numai 26 de ani un dependent de bautura si droguri, care mergea pe strazile comunei cu o sabie atirnata la briu si hartuind toate fetele intilnite in cale cu propuneri indecente.

De cind se intorsese in sat se lauda ca are o afacere proprie cu prostituate pe care le plaseaza la diversi clienti din tara si din strainatate, contra unor sume de bani fabuloase.

Oamenii nu-i dadeau importanta, zicind ca unul cu o asa afacere infloritoare ar avea si el o casa mai acatarii, nu bojdeuca prapadita in care isi ducea traiul de pe-o zi pe alta. Comportamentul lui Popa era pus pe seama bauturii si a drogurilor, mai ales ca unii dintre vecini l-au auzit laudindu-se ca intrebuinteaza in mod frecvent un praf alb euforizant.

Popa pusese ochii pe Mihaela

In urma cu citeva zile, Popa a pus ochii pe Mihaela, fiica de 18 ani a consateanului Marin Vladu.

„Ii tinea calea pe strada, tragea de ea, o pupa si se lauda prin sat ca o sa o ia si pe ea sa se prostitueze“, spunea Maria Vladu, mama fetei.

Tatal fetei a incercat sa puna capat „distractiei“, aplicindu-i tinerelului o mama de bataie sora cu moartea, dar s-a dovedit fara efect. Popa a continuat sa-i terorizeze fata.

In cele din urma, sotii Vladu au apelat la politie, insa nu s-a luat nici o masura. Luni, 27 mai, pe la ora 19.00, Marin se indrepta spre casa. In fata curtii a fost atacat cu un cutit de Popa. Barbatul a cazut pe spate si a incercat sa se apere de agresor, insa acesta i-a infipt cutitul in piept. Maria a incercat sa-si ajute sotul si a fost si ea taiata la mina.

Satenii l-au dat „la pachet“ pe mina politiei

Strigatele femeii au alertat vecinii, care l-au imobilizat cu mare greutate pe agresor.

„Oamenii au tabarit pe el, dar nu au reusit sa-i smulga cutitul din mina. Atunci am dat fuga in curte si am adus o fringhie sa-l lege ca racnea ca un apucat si nu voia sa dea drumul cutitului“, a spus Maria Vladu. Dupa ce a fost imobilizat, individul a fost dat pe mina politiei, care l-a transportat legat fedeles la post. Marin Vladu a fost internat in Clinica de Chirurgie Toracica a Spitalului Clinic nr.1 din Craiova cu diagnosticul plaga injunghiata in regiunea toracica. Cadrele medicale spun ca se va face bine, insa putin a lipsit ca barbatul sa-si piarda viata, deoarece lama cutitului i-a trecut pe linga aorta. Maria Vladu s-a ales cu doua taieturi adinci la cotul sting, dar care nu pun probleme de recuperare. Agresorul a fost retinut de politie si asteapta finalizarea anchetei in arestul Inspectoratului de Politie Judetean Vilcea.

„Cazul este de competenta Parchetului de pe linga Tribunal, Popa fiind cercetat pentru tentativa de omor“, a declarat col. Cristina Muja, purtatorul de cuvint al IJP Vilcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS