Înainte de a sta la soare şi a face o baie în mare sau a pierde nopţile prin cluburi, studenţii craioveni mai au un ultim examen de dat, cel al practicii de vară. De la goana după adeverinţe, la zilele pierdute prin fabrici, sedii de firme sau spitale, sperând că îi va băga cineva în seamă şi vor învăţa ceva, studenţii au ce povesti după cele două-trei săptămâni de practică.
„Nu am făcut nimic. Veneam dimineaţa la opt. Semnam, stăteam o jumătate de oră şi plecam pentru că nu ne baga nimeni în seamă. Pe doctori îi incomodam dacă stăteam după ei şi ne trimiteau la asistente care, în loc să ne arate cum se face o injecţie, cum se pune o flexură, cum se bandajează, ne dădeau afară spunând că le furăm pâinea, adică ciubucul“, a povestit exprienţa ei din primul an de practică o studentă la Facultatea de Medicină din Craiova.
Atunci când eşti în practică, totul depinde de bunăvoinţa celui care ar trebui să te îndrume sau de ce cunoştinţe au cei din domeniu. „În prima săptămână a fost bine. Am mers cu o doctoriţă prin saloane, am consultat, am stat de vorbă cu bolnavii, ne-a explicat. În cea de-a doua săptămână, a trebuit să stăm pe hol pentru că a venit altă doctoriţă, care ne-a spus că ea nu suportă să mergem după ea. Alţi colegi care au părinţi sau rude în domeniu fac practică serios. Dar fiecare cu norocul lui“, a spus altă studentă în anul II la aceeaşi facultate.
Cadrele medicale, obligate să înveţe studenţii
Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova a declarat că medicii din spitale, care de cele mai multe ori sunt şi cadre didactice, au obligaţia să se ocupe de studenţii aflaţi în practică. În plus, în unele cazuri este şi vina studenţilor care preferă să fie simpli spectatori şi să nu se implice în actul medical. „În fiecare secţie există un cadru didactic responsabil cu practica studenţilor. Trebuie să aibă acces la bolnavi, iar cei din anii mai mari chiar fac injecţii şi pansează. Asistentele nu au de ce să nu îi lase. Nu spun că nu sunt cadre medicale care se pot simţi incomodate de studenţii ce vin în practică, dar sunt şi medici care îşi manifestă nemulţumirea tocmai pentru că aceştia nu îşi dau interesul şi nu vor să înveţe nimic în perioada de practică“, a explicat Tudorel Ciurea, rectorul UMF Craiova.
„Mai bine mă duc şi cer o adeverinţă şi scăpăm toţi de stres“
Pentru alţi studenţi însă, mai importantă este adeverinţa decât experienţa pe care o au după câteva săptămâni de practică. „De ce să pierd timpul şi să mă milogesc de oameni să mă bage şi pe mine în seamă? Mai bine mă duc şi cer o adeverinţă şi scăpăm toţi de stres“, a spus Iulian, student în anul II la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii din Craiova. În plus, dacă nu se duc la firme cu care facultăţile să aibă parteneriate, studenţii sunt ignoraţi. „Am fost la o firmă de turism şi nu am făcut altceva decât să stau şi să mă joc pe calculator. După câteva zile au venit şi m-au întrebat dacă nu vreau adeverinţă ca să plec acasă pentru că şi aşa nu aveam ce face“, a spus Miruna, studentă în anul III la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.
După practică, angajare
Mult mai norocoşi par să fie studenţii de la facultăţile tehnice care fac practica în domeniul în care se pregătesc, învaţă meserie şi îşi pot obţine chiar şi un loc de muncă după absolvirea facultăţii. „Studenţii noştri nu merg pe adeverinţe pentru că noi le dăm posibilitatea să facă practica în firme din domeniu. Peste 30% dintre studenţii din anii terminali au fost în această vară în uzinele Dacia Renault de la Piteşti, la firma de generatoare Cummins Generator Technologies, la Pirelli, Popeci sau la alte societăţi de profil. Avem parteneriate cu aceste firme, care le oferă studenţilor şi posibilitatea de a-şi face lucrările de licenţă aici şi le pot oferi şi locuri de muncă. Din octombrie vom extinde perioada de practică şi la anii I şi II. Studenţii vor lucra pe bandă, vor primi cazare şi masă şi o mică indemnizaţie deoarece firmele s-au trezit că nu au nevoie de ingineri şi că recrutarea personalului din facultate este cea mai bună soluţie“, a precizat Alexandru Bitoleanu, decanul Facultăţii de Electromecanică din cadrul Universităţii din Craiova.