Președintele Nicușor Dan a declarat, la sfârșitul vizitei sale la Paris, într-o discuție cu jurnaliștii, că România este pregătită să doboare eventualele drone care ar viola spațiul aerian al țării noastre.
După recentele incidente în care drone ale Federației Ruse au pătruns pe teritoriul României și nu au fost doborâte de către aeronavele ridicate de la sol, s-a pus întrebarea dacă țara noastră poate doborâ astfel de aparate de zbor. La momentul respectiv, fostul ministru al Apărării a declarat că și-ar fi dorit ca aparatul de zbor fără pilot să fi fost doborât.
În conferința de presă de la Paris, Nicușor Dan a susținut că „țara noastră este pregătită”.
Șeful statului a precizat că până să înceapă războiul din Ucraina, modul în care se antrena armata română era unul clasic, iar după februarie 2022, militarii români s-au adaptat dezvoltărilor tehnologice.
„Pentru ca am avut mult timp pace, toate pregătirile s-au făcut într-un mod clasic. Odată cu începerea războiului din Ucraina s-a făcut o adaptare tehnologică. Acum suntem mai bine decât acum o luna, iar peste trei luni vom fi mai bine pregătiți decât acum. Dacă vom avea drone, veți vedea că le vom da jos.” a susținut șeful statului.
Citește și: Un șofer de ride-sharing și mașina lui, găsiți carbonizați lângă o cale ferată

