11.2 C
Craiova
joi, 16 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn deputat PNL cere blocarea rambursării cheltuielilor electorale ale AUR

Un deputat PNL cere blocarea rambursării cheltuielilor electorale ale AUR

Deputatul PNL de Iași, Alexandru Muraru, a sesizat oficial Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cu privire la posibilele încălcări ale legislației privind finanțarea campaniilor electorale de către AUR. Liberalul solicită să fie oprită rambursarea cheltuielilor electorale făcute de partidul condus de George Simion.

„România nu se clădește pe impostură! Sesizarea, transmisă astăzi instituției, solicită oprirea rambursării cheltuielilor electorale ale AUR și declanșarea unei anchete complete, în temeiul Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Investigațiile publice, completate de informațiile prezentate în sesizare, conturează un tablou alarmant al unei campanii bazate pe muncă neplătită, propagandă mascată și dezinformare finanțată din surse neclare”, a scris Alexandru Muraru, joi, pe Facebook.

Cheltuieli de propagandă electorală neraportate

El acuză că programul de „internship” promovat de AUR este „o formă de exploatare politică a tinerilor” și „ar fi fost folosit pentru activități electorale ilegale, inclusiv pentru operarea unui call center și producerea de conținut politic, acțiuni interzise și nedeclarate conform legii”.

„Mai mult, campania online a AUR, desfășurată pe platforme precum TikTok și Facebook, a implicat cheltuieli de propagandă electorală neraportate, printr-o rețea informală de conturi false, pagini anonime și „site-uri fantomă”. Aceste mecanisme au fost folosite pentru a manipula opinia publică și a induce în eroare alegătorii în timpul campaniei electorale, inclusiv prin campanii de dezinformare despre alți candidați”, a completat Muraru.

„AUR nu este un partid antisistem, este un partid antistat“

Deputatul PNL consideră că „România nu mai poate tolera o formațiune care își clădește capitalul electoral pe minciună, fanatism și încălcarea legii”.

„AUR nu este un partid antisistem, este un partid antistat. Când transformi tinerii în instrumente de propagandă, când folosești resurse publice în scop electoral și când manipulezi opinia publică prin campanii de dezinformare finanțate netransparent, nu ești un actor democratic – ești un pericol pentru democrație. Solicit Autorității Electorale Permanente să acționeze cu toată fermitatea și să oprească rambursarea oricărei sume provenite din cheltuieli ilegale. Legea trebuie să fie aceeași pentru toți – și pentru cei care țipă cel mai tare despre patriotism”, a conchis președintele PNL Iași.

Citește și: Adrian Nica și evaziunea cu gem de la bunica: ANAF nu va taxa autoconsumul din gospodării

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS