Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu s-a pronunțat, într-o intervenție la Digi 24, pentru „o reformă graduală” a pensiilor militare, astfel încât să fie evitată depopularea sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională. Moșteanu a indicat un termen de 10 ani ca suficient pentru implementarea acestei reforme.
„Orice decizie va fi luată după discuții cu beneficiarii. Deocamdată nu avem un plan de o schimbare a modului de plată al pensiilor militare. Acum este important să ne asigurăm că oamenii au o perspectivă foarte clară asupra a ceea ce urmează”, a declarat Ionuț Moșteanu.
El a apreciat că discuția despre pensiile militare a fost „încurcată” de politicieni care au acrodat condiții de pensionare „foarte bune” pentru militari și polițiști, însă au menținut salariile la un nivel redus.
„Până acum s-au dat salarii mici și s-a rostogolit obligația socială pentru următoarele generații (…) Trebuie să ne uităm la demografie și dacă analiza arată că nu luăm măsuri corecte, sustenabile, vom avea mari probleme”, a spus ministrul Apărării, care a precizat că pensia medie în sistemul militar în momentul de față este de 5.300 de lei.
10 ani necesari pentru reformă
Moșteanu susține că eventualele schimbări trebuie să dea certitudinea că militarii de acum, precum și cei care iau în calcul o carieră în armată să aibă condiții care să-i determine să rămână în sistem cât mai multă vreme.
„Avem o armată care funcționează și orice schimbare va trebui făcută cu ei la masă astfel încât să ne asigurăm că cei care sunt în sistem sunt motivați să rămână (…) Lucrez în minister cu oameni care au practic decizia de pensionare în buzunar și care muncesc în continuare. Dacă ar pleca mâine, ar produce o gaură în sistem care ne-ar lua ani de zile să o acoperim. Sunt oameni cu foarte multă experiență pe care nu o poți face mâine din condei, la școală”, a afirmat ministrul.
Reforma pensiilor ar putea fi finalizată în 2035
El a indicat data de 2035 pentru finalizarea reformei pensiilor militare, mizând pe faptul că resposanbilii de la Comisia Europeană vor înțelege necesitatea etapizării reformei. De asemenea, ministrul a plecat pentru unele de deduceri de la vârsta standard de pensionare de 65 de ani, în funcție de specificul activității categoriilor de militari.
„Orice decizie luată peste noapte ar depopula sistemele. Degeaba achiziționăm rachete, tancuri, avioane că avem nevoie de resursa umană ca să o folosească (…) E nevoie de o reformă graduală. Orice sistem de pensii poate fi reformat într-o perioadă de 10 ani”, a conchis Ionuț Moșteanu.