Artiştii ploieșteni au fost atacați cu pietre după ce au au susținut un spectacol gratuit în cartierul Mimiu. Localnici i-au atacat pe motiv că nu le-au adus și bani și cadouri, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu.
„Artiștii de la Teatrul „Toma Caragiu”, de la Filarmonica şi de la Casa de Cultură merg în cartierele din Ploieşti în luna decembrie pentru a aduce bucurie comunităţii. Este pentru prima oară în istoria Ploieştiului când se întâmplă aşa ceva de sărbători. Artiștii vor petrece aproape toată luna seri friguroase pentru a aduce împreună comunităţile Ploieştiului.
Astăzi, după spectacol, oameni din comunitatea din Mimiu i-au atacat pe colegii mei pentru că nu au adus şi cadouri. Au aruncat cu pietre, au avariat maşini, au cauzat atacuri de panică unor copii”, a scris Mihai Poliţeanu pe pagina sa de Facebook.
Al doilea spectacol care era programat în cartierul Mimiu nu va mai avea loc
În acest context, edilul anunţă că al doilea spectacol care era programat în cartierul Mimiu nu va mai avea loc.
„Dragi locuitori din Mimiu, îmi doresc să fiu primarul tuturor ploieștenilor. Și specific în legătură cu acest cartier în nicio lună de zile am demarat procedurile de cadastrare în vederea rezolvării problemei actelor de proprietate. Suplimentar, am discutat cu Apa Nova pentru rezolvarea problemei canalizării și lucrările vor începe în 2025. Și voi continua să fac tot ce trebuie pentru a scoate cartierul din Evul Mediu în care a fost ținut de politicieni până astăzi. însă voi aveți responsabilitate față de ploiești și cei care vor să vă ajute.
Ani la rând, cartierul Mimiu a fost ținut captiv de politicieni care au oferit mită electorală la fiecare alegeri, inclusiv în iunie 2024. Este timpul să rupem acest cerc vicios! Viitorul acestui cartier nu poate fi vândut pe promisiuni de moment. Cei dintre dumneavoastră care aleg să perpetueze aceste practici nu fac decât să întârzie dezvoltarea întregii comunități.)
Din păcate, al doilea spectacol programat în Mimiu nu va mai avea loc. Nu pot cere colegilor să se mai ducă acolo unde au avut o experiență traumatizantă.
Rog pe cei care vor citi această postare să nu contribuie prin comentarii la divizarea existentă între acest cartier și restul comunității noastre“.
Printre atacatori erau și copii
Directoarea Teatrului din Ploieşti, actriţa Mihaela Rus, a povestit că peste 30 de angajaţi ai celor trei instituţii de cultură, personal tehnic şi artişti, au fost atacați. „La un moment dat, cea care m-a tras de haine îmi spunea: ”Să ne daţi pachete, că voi aţi luat bani!”, a povestit directoarea teatrului.
Mihaela Rus a explicat că printre atacatori se aflau adulţi, dar şi copii, iar copiii au fost primii care au început să ia pietre de pe jos şi să arunce către maşinile artiştilor.
Citește și: Apel către elevi și tineri! Să verifice și să filtreze informațiile de pe rețelele sociale

