25.1 C
Craiova
vineri, 25 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePersoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu mai pot candida în funcţii publice

Persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu mai pot candida în funcţii publice

Președintele Klaus Iohannis a modificat, vineri, legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale și legea privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, informează Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legile care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.

„Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese (…) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea”, prevăd legile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS