Facultatea de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii din cadrul Universităţii din Craiova organizează joi, 25 septembrie, de la ora 10, în Sala Albastră, ceremonia de acordare a titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii din Craiova, profesorului univ. dr. DUŠAN REPOVŠ.
Acesta este în prezent profesor la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Ljubljana, cercetător la Institutul de Matematică, Fizică şi Mecanică din Ljubljana, Ambasador pentru Ştiinţă al Sloveniei, membru al European Academy of Sciencesşi deţinător al Medaliei Memoriale Bogolyubov.
Decizia Senatului Universităţii din Craiova de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului profesor Dušan Repovš reprezintă atât manifestarea recunoaşterii prestigioasei sale activităţi ştiinţifice din domeniul matematicii pure şi aplicate, cât şi continuarea unei tradiţii începute cu mulţi ani în urmă, prin care Universitatea din Craiova îşi exprimă admiraţia şi preţuirea faţă de personalităţi marcante ale lumii academice internaţionale.