În cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi şi Postului de Poliţie Argetoaia, au fost identificaţi autorii unui furt din locuinţă, comis în perioada 01. 07 – 17.07.2014, în comuna Argetoaia, Dolj.
La data de 17.07.2014, poliţiştii Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi au fost sesizaţi de către Jalbă MARIA, din Craiova cu privire la faptul că, persoane necunoscute, au pătruns în locuinţa proprietate personală pe care o deţine în comuna Argetoaia, satul Ursoaia, de unde i-au sustras mai multe bunuri.
Deplasându-se la faţa locului poliţiştii au stabilit că din locuinţa respectivă au fost sustrase mai multe bunuri, obiecte electrocasnice şi obiecte de îmbrăcăminte, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 1000 lei.
În urma cercetărilor efectuate de către oamenii legii au fost identificaţi autorii furtului, Boboc Constantin, 39 de ani şi Boboc Lucian, 35 de ani, ambii din comuna Argetoaia, sat Ursoaia. O parte din bunurile furate au fost recuperate.
Cei doi sunt cercetaţi de către poliţişti pentru furt calificat.