AJOFM Gorj îşi face sediu de 2,3 milioane de lei

Sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj va fi extins şi reabilitat, urmând ca în acest fel să fie redusă aglomeraţia de la ghişee. Investiţia, care presupune extinderea sediului agenţiei şi reabilitarea actualei clădiri, va avea valoarea de 2,3 milioane de lei. Pentru început a fost alocată suma de 500.000 de lei, conducerea AJOFM Gorj urmând să demareze demersurile legale de obţinere a avizelor necesare pentru începerea lucrărilor. „Prin bugetul anului 2013 s-a alocat la articolul de cheltuială la capitolul construcţii suma de 500.000 de lei, sumă ce dă posibilitatea agenţiei de lansare a procedurii de achiziţie lucrări pentru proiectul Extindere şi reabilitarea sediu AJOFM Gorj. Finalizarea lucrărilor se va realiza în 2014 conform fişei obiectivului de investiţie. AJOFM Gorj a obţinut un nou certificat de urbanism şi până la finalul lunii aprilie urmează să obţină şi restul avizelor necesare obţinerii autorizaţiei de construire pentru ca în cel mai scurt timp să poată lansa procedura de achiziţie a acestor lucrări”, a spus Romeo Chiriac, şeful AJOFM Gorj.


Editor: Mariana Butnariu

Eugen MĂRUȚĂ
Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.