România îşi va menţine forţele în Afganistan tot anul 2012, iar o diminuare a participării româneşti va avea loc în a doua parte a anului 2013, a declarat azi la Bruxelles preşedintele Traian Băsescu, în conferinţa de presă comună cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
"România îşi va menţine forţele în tot anul 2012, prima jumătate a anului 2013 şi vom trece eventual la o diminuare a participării noastre, pe măsură ce, începând cu a doua parte a anului 2013 şi în conformitate cu programul de transfer al responsabilităţilor de securitate către forţele afgane în a doua jumătate a lui 2013, forţele afgane vor prelua parte din misiunile pe care le execută armata română", a declarat şeful statului român, citat de Agerpres.
Traian Băsescu a făcut precizarea că România îşi va diminua prezenţa pe măsură ce misiunea va fi integral îndeplinită.
Potrivit preşedintelui, România va contribui şi după 2014 la procesele de instruire a forţelor de securitate afgane şi are gata să trimită 66 de instructori pentru forţele de jandarmerie ale Afganistanului.