10.6 C
Craiova
vineri, 13 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateRomânia ar putea face parte dintr-o comisie care va lua decizii privind Libia

România ar putea face parte dintr-o comisie care va lua decizii privind Libia

Ambasadorii NATO urmează să se pronunţe astăzi asupra unui proiect de structură hibridă de comandament pentru Libia, prin care Alianţa ar urma să conducă operaţiunile de zi cu zi, iar o comisie formată din miniştri de externe, inclusiv din România, ar urma să ia deciziile politice.
După cum informează NewsIn, care citează EUobserver, proiectul complex ar fi fost decis în timpul discuţiei telefonice de marţi, dintre preşedintele american Barack Obama, omologul său francez Nicolas Sarkozy şi premierul britanic David Cameron, după două zile de discuţii fără rezultat între diplomaţii NATO de la Bruxelles.
Statele Unite au avut până acum rolul de conducere, dar Obama a declarat în cursul unei vizite în El Salvador: "Nu am nicio îndoială că vom putea transfera controlul acestei operaţiuni unei coaliţii internaţionale . (…) Mă aştept ca în următoarele zile să existe claritate şi un acord în rândul tuturor celor care participă la proces".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS