Ce înseamnă fericirea? Banii, dragostea, clipele petrecute alături de cei dragi, zâmbetul persoanei care stă necondiţionat zi şi noapte lângă tine? În timp ce pentru unii fericirea este doar un ideal, pentru câţiva dintre noi această stare este generată chiar şi de cel mai mic gest de compasiune din partea unui necunoscut. Se întâmplă adesea, şi nu numai în ţara noastră, ca tinerii infectaţi cu HIV să uite acest cuvânt… Poate că este doar dorinţa lor acută de a mai acorda o ultimă şansă vieţii, care lor le-a fost anulată din start. Povestea tristă a unui adolescent din Craiova se învârte în jurul acestei boli. Oriunde ar merge şi orice ar face, oamenii îl arată cu degetul. „Niciodată nu a contat cine sunt, ci, mai degrabă, de ce sunt aşa“. Doreşte să-şi păstreze anonimatul, însă vorbeşte deschis, cu un gust amar, despre anii în care s-a simţit pustiit: „Oamenii se tem de mine, chiar dacă ştiu care sunt căile prin care se poate transmite virusul. Infecția cu HIV este ireversibilă. Peste ani, boala, odată declanșată, evoluează încontinuu, putându-se trata doar medicamentos“.
Obligat la anonimat
Mic fiind, nu ştia ce se întâmplă cu el, observa că este ceva în neregulă, însă nimeni nu îi dădea nici un răspuns concret. „Totul era pus pe seama oboselii. Abia la vârsta de 12 ani, părinţii au încercat să-mi explice de ce sunt diferit de ceilalţi copii. Nu am cuvinte să descriu momentul acela… parcă ceasul vieţii s-a oprit definitiv pentru mine. Nu cred că merită cineva un asemenea destin. Nu e o viaţă, ci mai degrabă un coşmar… De 1 şi 8 martie niciodată nu mă duc la şcoală. Doamnele profesoare se tem să nu se îmbolnăvească din cauza mea şi refuză să facă şi cel mai mic gest de mulţumire. Îmi place să le văd cum se bucură pentru bucheţelele de flori primite, însă aceste zile îmi dau senzaţia că nu mă voi integra niciodată în societate“.
De ceva timp, nu mai este singur şi îşi împărtăşeşte gândurile altor tineri care au aceeaşi problemă. I-a cunoscut pe holurile spitalului unde se tratează. Îşi doreşte nespus de mult să îi ajute, însă simte că puterile lui sunt limitate. Plimbările cu prietenii îl fac să se simtă liber, cel puţin pentru câteva clipe… Adoră să citească, să evadeze din cruda realitate şi să pătrundă într-o lume nepătată de răutate. Visează să devină profesor de geografie, se imaginează cutreierând lumea în lung şi în lat. „Îmi place să lucrez cu copiii, nu mă judecă aşa aspru, însă acest vis nu îl voi putea realiza niciodată din cauza aroganţei celor din jur…“. Şi-ar dori să devină şi medic, să-i ajute cumva pe cei care duc aceeaşi cruce grea ca şi el. „Mă simt neputincios şi nu ştiu dacă visele mele se vor împlini. Sunt bolnav şi nu mă tem să-mi asum acest lucru, ci doar încerc să mă agăţ de o speranţă pentru a trăi“.
