Azi-noapte, în urma activităţilor desfăşurate de către ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu poliţiştii rutieri, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au depistat în trafic, pe DE 70, în localitatea Pieleşti, două autoturisme încărcate cu ţigări.
Astfel, în primul autovehicul, condus de către Florin S., de 36 de ani, din Craiova, au fost depistate 7.499 de pachete de ţigări netimbrate, iar în ce-l de-al doilea, Cosmin D., de 25 de ani, din Craiova, conducătorul autoturismului, transporta 7.496 de pachete de ţigări fără timbru legal.
Cele două autoturisme oprite în trafic erau escortate de un altul, ca “antemergător”, condus de către Victor D., de 28 de ani, din Craiova, care folosea o staţie de emisie-recepţie, din categoria celor utilizate de autovehiculele de transport marfă, pentru a obţine date în legătură cu eventuale filtre ale poliţiei.
Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că Florin S. şi Cosmin D. au achiziţionat ţigările respective din oraşul Bârlad, judeţul Vaslui, şi urmau să le comercializate pe piaţa neagră din municipiul Craiova şi din judeţul Dolj.
Ţigările au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, valoarea de piaţă a acestora ridicându-se la aproximativ 90.000 de lei.
Dolj: 15.000 de pachete de ţigări fără timbru legal şi sume de bani, confiscate
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei