România se află printre ţările din Uniunea Europeană unde au fost implementate cele mai puţine acţiuni pentru stimularea cererii de locuinţe, fiind înclusă alături de Letonia, Slovacia şi Irlanda în grupul statelor cu 0-1 măsuri în vigoare în aceste sector, potrivit unui studiu al Deloitte.
Studiul a analizat strategiile naţionale de încurajare a pieţei rezidenţiale prin intermediul unor măsuri fiscale sau fonduri de garantare ipotecară.
"Preţurile de pe piaţa rezidenţială scad de aproape un an şi jumătate şi majoritatea specialiştilor nu se aşteaptă la o redresare cel puţin până la mijlocul anului. Există semnale din piaţă că băncile şi-ar putea relaxa relativ strategiile de creditare. Stimulentele guvernamentale ar fi binevenite în acest context, pentru a sprijini relansarea graduală a economiei. Chiar dacă apreciază iniţiativa Prima Casă, industria este de acord că mai mult sprijin din partea Guvernului este necesar", a adăugat Martin.

