Preşedintele american Barack Obama a declarat luni că proiectul de buget pentru 2011, care impune reduceri ale unor cheltuieli, ajutând în acelaşi timp la crearea de locuri de muncă, reflectă "dificultăţile grave" pe care le traversează Statele Unite, relatează AFP.
"Este un buget care reflectă dificultăţile grave cu care se confruntă ţara. Suntem în război, economia noastră a pierdut şapte milioane de locuri de muncă în ultimii ani, iar statul nostru este îndatorat grav, după ce nu poate fi calificat decât drept un deceniu pierdut", a declarat Obama într-o intervenţie publică de la Casa Albă.
Proiectul de buget trimis oficial luni Congresului pentru exerciţiu financiar octombrie 2010 – septembrie 2011 prevede cheltuieli de 3.721 de miliarde de dolari, în creştere cu 3% faţă de exerciţiul în curs.
După un record de 1.556 de miliarde de dolari în 2010 (10,6% din PUB), deficitul pentru 2011 scade la 1.267 de miliarde, adică 8,3% din PIB, cu obiectivul de revenire la 4,2% din PIB în 2013, la sfârşitul mandatului lui Obama.