15 persoane private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului pentru Minori şi Tineri Craiova, se califică în meseria de confecţioner tâmplărie din aluminiu şi mase plastice, nivelul 2. Aceste cursuri sunt asigurate prin proiectul „ACTUAL – Calificarea tinerilor romi privaţi de libertate“, finanţat prin programul PHARE 2006 şi realizat de PMT Craiova, în parteneriat cu Grupul Şcolar de Arte şi Meserii al Cooperaţiei Meşteşugăreşti „Spiru Haret“ şi Fundaţia „Cuvântul care zideşte“.
Proiectul se deruleză în mai multe penitenciare din ţară, implementarea lui la PMT Craiova începând din octombrie 2008. Proiectul ACTUAL îşi propune câteva obiective: promovarea ocupabilităţii tinerilor romi privaţi de libertate, în domeniile cerute pe piaţa muncii, prin calificare, în vederea creşterii economice la nivel local şi regional; combaterea excluziunii sociale a tinerilor romi prin servicii de mediere, în vederea stabilirii de legături directe între aceştia şi potenţialii angajatori pentru încheierea unui contract de muncă; facilitarea accesului pe piaţa muncii a tinerilor privaţi de libertate de etnie romă, prin organizarea unui curs de calificare în meseria de confecţioner tâmplărie din aluminiu şi mase plastice, pe parcursul a nouă luni.
Romii din puşcării, calificaţi profesional
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei