Fostul selecţioner al echipei naţionale Victor Piţurcă a declarat, marţi, în exclusivitate agenţiei NewsIn, că nu a semnat contractul de reziliere primit de la FRF deoarece, după părerea sa, acesta nu este valabil.
"Nu s-a întâmplat nimic, contractul de reziliere primit de la FRF nu e valabil pentru mine. În rest, nu vreau să mai spun nimic pentru că nu mai discut cu presa", a precizat Piţurcă.
În replică, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a afirmat că i-a trimis încă de săptămâna trecută contractul de reziliere lui Piţurcă pentru a-l semna, dar nu a primit până acum niciun răspuns. "Nu am primit contractul înapoi semnat. I-am trimis actele de săptămâna trecută şi mai aştept să mă sune să-mi spună dacă e ceva în neregulă".
Victor Piţurcă a fost demis de la echipa naţională de Comitetul Executiv, ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate în preliminariile CM 2010. Iniţial, FRF i-a propus să-şi reziliere contractul, scadent la finalul anului, în schimbul a 250.000 de euro, însă acesta a refuzat. După şedinţa CEx de pe 16 aprilie, s-a decis ca suma să fie mărită la 300.000 de euro, iar Piţurcă îşi dăduse acordul verbal.
Victor Piţurcă: „Contractul de reziliere primit de la FRF nu e valabil pentru mine”
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

