15 ianuarie, ora 11.00. La Şcoala Specială „Sfântul Mina“ din Craiova, cei mai mulţi dintre copii nu au idee despre cine e Eminescu. Nici după o oră de poezii rostite cu ajutorul educatorilor, nu s-au lămurit prea mult. Bucuria de a fi îmbrăcaţi ca în poveşti şi de a „juca“ în faţa colegilor a durat însă mai mult decât ecoul lăsat de strofele din „La steaua“ sau „Ce-ţi doresc eu ţie…“.
Îmbrăcaţi în hăinuţe de poveste, croite special pentru trupurile lor mici, cu pălărioare de păsărele somnoroase, cu hăinuţe de luceferi şi rochii albe, cu voaluri de lebede, cei mici s-au strâns ieri în sala Clubului, să interpreteze roluri din poeziile eminesciene. O gălăgie veselă se auzea în sala de la parterul instituţiei, cu fiecare grup de elevi care se alătura celor deja prezenţi. Muzica din fundal era acoperită de strigătele vesele şi vorbele copiilor. Spărgând gheaţa, câţiva puşti de clasa I, costumaţi de spectacol şi ghidaţi permanent de „doamna“, au îngăimat în paşi de dans, imitând vocea care se auzea din CD-player, povestea Luceafărului. Au urmat câteva strofe, acoperite în mare parte de freamătul şi neastâmpărul elevilor, pentru care versurile au sunat mai mult ca un discurs rece decât ca un basm plin de imagini.
„Când ajungi la sfârşit eşti bucuros“
Aşezaţi pe scăunele, pe jos sau mutându-se dintr-o parte în alta a sălii, copiii şcolii speciale au fredonat la unison „Alunelul, alunelul“, aplaudând frenetic refrenul pe care l-au mai auzit şi cu alte ocazii. Iar când „somnoroasele păsărele“ au început să se adune în mijlocul încăperii, şoptind „noapte bună“, cercul s-a strâns în jurul celor cinci copii, fericiţi că pot fi, pentru câteva minute, personaje de poveste. Pe feţele lor, sub chipiurile croite cu câteva zile înainte, se citea bucuria. Florin nu mai contenea cu învârtitul, iar Ana cu plecăciunile. „Spectacolul acesta o să fie reluat, pentru ei, pentru că nu ştiu, nu pot să vizualizeze ca noi, cu ochii minţii, ce s-a petrecut azi. Copilul a dansat pentru colegul lui, care se uita fascinat la el, nu-şi mai aminteşte, nu retrăieşte momentul“, a spus profesoara Mirela Şerbu, specialist TTL (terapia tulburărilor de limbaj). La spectacol s-au gândit de la începutul semestrului, dar „abia cu o săptămână în urmă am început să repetăm. Costumele le-am făcut din fulare, din pantaloni de tergal sau perdele, le-am confecţionat ca materiale didactice care să-i valorizeze şi să-i responsabilizeze în rolurile pe care le-au avut“, a adăugat profesoara de TTL, care a pregătit spectacolul împreună cu Carolina Bică, profesoara de sport şi coregrafa scenetei „Somnoroase păsărele“. Nu e uşor să munceşti cu copii speciali. „Dar când ajungi la sfârşit eşti bucuros. Şi uiţi efortul…“, au precizat cadrele didactice.
