25.6 C
Craiova
luni, 21 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePD-L se chinuie să-şi desemneze miniştrii, situaţia lui Blaga şi Berceanu fiind incertă

PD-L se chinuie să-şi desemneze miniştrii, situaţia lui Blaga şi Berceanu fiind incertă

Democrat-liberalii vor bate în cuie joi, în Biroul permanent, lista de ministeriabili, în condiţiile în care o şedinţă tensionată din această seară indica situaţie incertă în pentru Vasile Blaga şi Radu Berceanu, iar Adriean Videanu afirma că nu intră în Guvern, informează NewsIn.

Miercuri seara, democrat-liberalii nu au reuşit să bată în cuie o listă definitivă a ministeriabililor, două puncte de vedere distincte fiind conturate în timpul discuţiilor. Pe de o parte, nume ca Vasile Blaga şi Radu Berceanu îşi găseau susţinerea pentru două portofolii – Dezvoltarea Regională şi Transporturile, în vreme ce o altă grupare afirma, asemenea unui criteriu enunţat de Traian Băsescu zilele trecute la Clubul Diplomaţilor, că nu au avut rezultate în alegeri şi ar trebui să rămână înafara Executivului. Pentru cele două ministere nu s-a ajuns la o nominalizare alternativă la cei doi, astfel că şi Berceanu, şi Blaga ar putea candida pentru posturile de vicepreşedinţi ai Senatului sau şefia grupului senatorial al PDL dacă, într-adevăr, nu ajung în Guvern.

Adriean Videanu şi Gheorghe Flutur au rămas înafara discuţiilor despre ocuparea portofoliilor, deşi primului dintre ei i s-a propus să meargă la Ministerul Economiei. Videanu le-a spus colegilor că rămâne fidel anunţului potrivit căruia nu mai vrea funcţii publice, adică dacă nu a candidat la Primăria Bucureştilor, nu merge nici la Guvern. Flutur, la rându-i, a spus şi el că respectă principiul deja convenit, că nu părăseşte preşedinţia Consiliului judeţean Suceava. Pentru ministerele economice sunt vehiculate numele lui Gheorghe Pogea şi, menţionate lapidar, cele ale lui Ionuţ Popescu şi Gheorghe Seculici.

Bătuţi în cuie par să fie Mihai Stănişoară, la Apărare, preferat şi de Traian Băsescu, deşi sunt voci răzleţe în partid, ale celor care îl susţin pe Vasile Blaga, care spun că şi Sorin Frunzăverde ar fi o variantă, însă ar fi vorba mai degrabă de o variantă teoretică. Bătut în cuie este şi numele Monicăi Iacob Ridzi la Ministerul Tineretului, susţinută de toată lumea pentru rezultatele filialei de Hunedoara şi pentru că este sprijinită de Traian Băsescu. O altă voce feminină cu ascensiune în zilele acestea este Roberta Anastase, pe care o mare parte dintre colegi o vede la Ministerul Turismului, însă se pare că ea însăşi ar prefera şefia Camerei Deputaţilor. Pentru Ministerul Turismului apare şi numele Elenei Udrea, dar care nu are susţinere largă.

La Cultură pare să se bucure de sprijin varianta Sever Voinescu, însă se pare că proaspătul deputat ar dori activitate parlamentară intensă, în condiţiile în care domeniul său de competenţă este politica externă, iar ministerul a plecat la PSD. Toader Paleologu este susţinut de fidelii lui Vasile Blaga, în vreme ce Raluca Turcan, care are sprijinul preşedintelui Băsescu, pare să fi pierdut din şanse în PDL dacă rămâne stabilit că oamenii apropiaţi de Theodor Stolojan nu mai merg în Guvern după retragerea acestuia.

După o discuţie în care nu s-a reuşit nominalizarea definitivă, urma ca Biroul permanent al PDL, convocat pentru joi dimineaţă, la ora 11.00, să fie armonizate punctele de vedere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU