7.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateFirmele lui Omar Hayssam, executate silit

Firmele lui Omar Hayssam, executate silit

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pus sechestru pe două firme care au aparţinut omului de afaceri Omar Hayssam. Inspectorii fiscali trebuie să recupereze de la SC Ifigenia Trading SRL şi de la SC Manhattan Enterprise SRL aproape 10 milioane de lei. Societăţile au fost puse sub sechestru încă de anul trecut, iar de joi, 6 martie, s-a trecut la executarea silită. De la primă firmă banii vor fi recuperaţi prin licitarea unor bunuri imobile clădiri şi a unor terenuri în judeţele Covasna şi Constanţa. În ceea ce priveşte SC Manhattan Enterprises SRL, aceasta a ajuns în stare de insolvenţă. "S-a demarat procedura de angajare a răspunderii în solidar pentru obligaţia la plata datoriilor a administratorului firmei SC Manhattan Enterprise SRL şi a împuterniciţilor acestuia. În timpul efectuării controlului fiscal, ei au înstrăinat cu rea credinţă bunuri, aproximativ două hectar de teren din Alba Iulia, provocînd astfel insolvabilitatea societăţii", a declarat Adrian Anghel, purtătorul de cuvînt al ANAF Bacău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS