Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Nicholas Taubman, a declarat astăzi, în urma unei întâlniri cu procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, că tensiunile apărute în ultima vreme în justiţia română ar fi creat anumite suspiciuni în rândul oficialilor de la Washington.
"România a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani în domeniul combaterii corupţiei; cu toate acestea, este vital, pentru credibilitatea continuă a României faţă de principalii parteneri, ca acest progres să se menţină. Ultimele evenimente au ridicat unele semne de întrebare, atât în Washington, cât şi în numeroase capitale europene, cu privire la direcţia actuală a eforturilor anticorupţie ale României", se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA la Bucureşti care îl citează pe diplomatul american.
Ambasadorul Taubman a reamintit de asigurările directorului FBI, Robert Mueller, date procurorului general al României, Laura Kovesi, în cadrul unei vizite efectuate de oficialul american la Bucureşti, în luna noiembrie a anului trecut. Oficialul FBI a dat atunci asigurări că Statele Unite vor continua să susţină eforturile de reformă a justiţiei în România prin training şi alte forme de sprijin pentru procurorii si anchetatorii romani.

