Un copil de patru ani din comuna Argetoaia are nevoie de sprijinul semenilor pentru a putea sa duca o viata normala. In urma cu trei ani, Iulia Cristina Mitroi a fost la un pas de a-si pierde viata. Scapata pentru o clipa de sub supravegherea mamei, fetita a baut soda caustica. De atunci respira printr-o canula montata in git si este hranita cu ajutorul unui furtun infipt in burtica. Pentru a putea respira si minca normal, Iulia trebuie sa suporte o interventie chirurgicala care nu se poate efectua decit in strainatate. Parintii ei au luat legatura cu o clinica din Elvetia, insa nu au bani pentru operatie, al carei cost se ridica la aproximativ 50.000 de dolari.
Nenorocirea a venit pe capul familiei Mitroi in luna ianuarie a anului 2001. Virginia era cuprinsa de febra treburilor casnice in timp ce fetita cea mica, Iulia, in virsta de doi ani si doua luni, se zbenguia fara astimpar pe linga ea. O clipa de neatentie din partea mamei i-a pecetluit micutei viitorul. Atrasa ca un magnet de cana cu soda caustica lasata neglijent linga ligheanul cu rufe, Iulia a dus-o la gura si a baut.
Copilul este hranit printr-un furtun infipt in burtica
Virginia Mitroi si-a dat seama de cele intimplate cind era prea tirziu. Cuprinsa de disperare, femeia a anuntat imediat Salvarea. Timp de mai multe zile, medicii din Clinica de terapie intensiva a Spitalului de Urgenta din Craiova au luptat sa-i salveze viata fetitei: „Avea arsuri grave pe caile digestive si respiratorii. Medicii i-au facut spalaturi stomacale si i-au introdus un tub in trahee ca sa poata respira“.
Dupa doua luni de internare, Iulia a parasit spitalul craiovean cu diagnosticul stenoza cicatriceala hipofaringolaringiana, cu obstructie laringiana completa.
„Ni s-a spus ca nu va mai putea sa vorbeasca pentru ca are coardele vocale distruse si nu va putea sa manince, urmind sa fie hranita direct in burtica pe un furtun. Pentru a putea respira, i-au montat in git o canula. Asa am luat-o acasa. Apoi, o data la trei-patru luni ne duceam iar cu fata la spital ca sa-i inlocuiasca furtunul si in fiecare luna ca sa-i schimbe canula. In ultimii doi ani asa s-a chinuit mititica incit a ajuns sa se simta terorizata de cite ori vede un medic. Cind raceste, face rosu in git si trebuie imediat sa-i dam tratament. Iar din cauza stenozei nu poate nici saliva sa si-o inghita“, a spus Virginia.
De la o vreme insa, furtunul de care depinde viata fetitei a disparut din spitalele doljene, fiind greu de procurat chiar si prin interventii.
Parintii nu si-au pierdut speranta
La recomandarea medicilor craioveni, Virginia Motroi si-a dus fetita la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Maria Sklodowska Curie“ din Bucuresti, pentru un consult de specialitate. Acolo a aflat femeia ca boala Iuliei nu se poate vindeca decit in urma unei operatii delicate care nu se poate efectua decit in strainatate:
„Doctorii au spus ca este un caz mai grav, iar spitalul nu dispune de tehnica necesara efectuarii unei astfel de operatii, dar noi am vazut un baiat la fel ca fetita noastra care s-a vindecat intr-un spital din Elvetia“.
Gindul ca fetita ei ar putea sa manince si sa respire normal a determinat-o pe Virginia sa caute un sprijin pentru a o putea trimite in strainatate:
„Am aflat ca un primar din Elvetia a venit in comuna Cosovat din judetul Mehedinti ca sa-si viziteze sora si m-am dus si eu acolo. De la el am aflat ca la Spitalul Universitar din Lausane se fac cu succes operatii de stenoza, iar la scurt timp, de la o fundatie din Buzau am aflat ca operatia ar costa cam 50.000 de dolari“.
Pe 9 iunie, Iulia va implini cinci anisori. Cel mai frumos cadou pe care l-ar putea primi de ziua ei ar fi sa-si recapete copilaria: „Trebuie supravegheata in permanenta pentru ca se agita tot timpul sau se scarpina si isi scoate mereu furtunul sau astupa din greseala canula prin care respira. Ar fi o binecuvintare pentru ea sa poata din nou sa manince si sa se joace“.
Pentru oamenii cu suflet care vor sa contribuie cu sume de bani pentru operatie, familia Mitroi poate fi contactata la numarul 0740.18.70.42 – un telefon mobil donat familiei de un om care a inteles suferintele ei -, iar donatiile pot fi depuse in contul 459006121801, deschis la BCR Sucursala Craiova.