Reflectând la moartea unor împărați bizantini, cronicarul Nikita Choniates scrie că lui Dumnezeu nu Îi place să intervină în viața oamenilor în același mod, ci preferă diversitatea, așadar, un împărat este înecat, altul decapitat, altul omorât de dușmani, în timp ce unii trec din această lume în cea de dincolo ca si cum ar fi adormit.
Cunoaștem cruzimea caracteristică luptei pentru tron din Bizanț care include mutilări, tunderi în monahism forțate, trădări și asasinate care sfidează legăturile de sânge dintre membrii familiei și ai dinastiei, scrie Historia. Toate aceste evenimente particularizează Bizanțul. Chiar dacă știm din cronici și izvoare istorice că aceștia au fost uciși, iar identitatea celor vinovați este cunoscută, au fost și excepții în care moartea lor a fost una suspectă și învăluită de mister, ceea ce a dat naștere întrebării: „Împăratul a murit sau a fost omorât?”.
De-a lungul istoriei, lupta pentru putere a fost cea care a depășit relațiile dintre membrii unei familii. A alterat relațiile dintre soț și soție sau mamă și fiu. Aceste lupte pentru tron, specifice Evului Mediu, sunt cunoscute mai cu seamă pentru istoria Europei de Apus, cele din Imperiul Bizantin fiind lăsate la o parte. Iată o mică explorare a câtorva cazuri în care împărații în exercițiu au fost asasinați sau uciși în circumstanțe și moduri neobișnuite. Aceste cazuri sunt demne, într-adevăr, de adjectivul „bizantin”.
Phocas cel „laș, insolent și rebel”
Unul dintre primii împărați uciși în procesul de uzurpare a fost Phocas (602- 610). Multe izvoare menționează acest eveniment, dar cel mai detaliat îl descrie Ioan din Antiohia. Phocas, care îl omorâse pe Mauricius, predecesorul său, a fost uzurpat de Heraclius. Acesta din urmă a fost ajutat de tatăl său, Heraclius cel Bătrân. Deși ambii au uzurpat și au omorât împărații legitimi, Heraclius (care a avut o domnie prosperă și a declanșat procesul de grecizare a Imperiului Bizantin) este perceput într-un mod pozitiv de istoriografie, în timp ce Phocas (un tiran care nu excela în administrarea treburilor statului) este prezentat negativ.
Domnie foarte barbară
Cronicile notează că domnia lui a fost atât de barbară, încât chiar și cei care l-au ajutat să ia tronul s-au întors împotriva lui. Teofan Mărturisitorul scrie că Mauricius l-a întrebat pe Philipikos, un sfătuitor al său, ce caracter are Phocas. Philipikos i-a răspuns: „Laș, insolent și rebel”, acest dialog având loc cu puțin înainte de uzurparea lui.
Ioan din Antiohia povestește cum un anumit Photie, căruia Phocas îi luase soția, a intrat în palat și l-a scos de barbă afară. Apoi l-a imobilizat și l-a dus în fața lui Heraclius. Același cronicar descrie și schimbul de replici dintre cei doi. Heraclius l-a întrebat: „Așa guvernezi imperiul, nenorocitule?”, iar Phocas i-a răspuns: „Cu siguranță, tu îl vei guverna mai bine!”.
Mâna și organele genitale expuse în Hipodrom
Phocas a fost decapitat pe loc, iar mâna dreaptă și organele genitale i-au fost tăiate și expuse în Hipodrom. Corpul i-a fost tăiat în bucăți mici, înfipte în sulițe și expuse pe toate străzile Constantinopolului. Familia i-a fost ucisă, soția și fiicele fiind inițial închise într-o mănăstire, apoi omorâte și ele. Deși Heraclius a mutilat și a ucis mulți membri ai familiei imperiale, comițând chiar și incest cu nepoata lui, Martina, domnia sa a fost una prosperă, de aceea a rămas în memoria poporului ca fiind un împărat bun și eficient. În schimb, domnia lui Phocas, care suspecta senatorii și servitorii că vor să îl otrăvească, este caracterizată de paranoia.
Lanțul mutilărilor nu s-a întrerupt
Istoria mutilărilor continuă cu unul dintre cele mai cunoscute cazuri din Imperiul Bizantin, în care lupta pentru putere transcende relația mamă-fiu. Împăratul Constantin al VI-lea a fost orbit și detronat de către mama sa, Irina. Aceasta i-a luat locul pe tron când acesta avea doar 26 de ani.
Cronicarii notează că acest eveniment a fost încununarea unei relații dintre cei doi extrem de tensionate. Irina domnea ca regentă, iar Constantin încerca să iasă de sub tutela ei. Nu în ultimul rând, disputa iconoclastă și problemele diplomatice au contribuit și ele la destrămarea relației dintre cei doi.
Citeşte întreg articolul pe Historia.
