7.3 C
Craiova
duminică, 21 decembrie, 2025
Știri de ultima orăSportTenis / Pauline Parmentier a câştigat turneul WTA de la Quebec City

Tenis / Pauline Parmentier a câştigat turneul WTA de la Quebec City

Jucătoarea franceză de tenis Pauline Parmentier a câştigat pentru prima oară în cariera sa două titluri WTA în cursul aceluiaşi an, învingând-o cu 7-5, 6-2, pe americanca Jessica Pegula, duminică, în finala turneului de la Quebec City, informează Agerpres.
În luna aprilie, Parmentier reuşise să se impună în turneul de la Istanbul, după o pauză de un deceniu de la precedentul ei succes în circuitul profesionist, înregistrat în 2008, la Bad Gastein.
La 32 de ani, Pauline Parmentier a reuşit în 2018 unul dintre cele mai bune sezoane, iar după succesul de la Quebec a urcat 21 de locuri în clasament, începând săptămâna pe poziţia 48-a în ierarhia WTA, foarte apropiată cel mai bun loc al ei de până acum (40, în 2008).
Jessica Pegula (24 ani), numărul 227 mondial, venită din calificări, a disputat prima finală într-un turneu de acest nivel. Americanca este fiica unui miliardar care deţine, între altele, echipa de fotbal american Buffalo Bills.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS