16.2 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDoljean mort într-un accident rutier

Doljean mort într-un accident rutier

Un bărbat, de 42 de ani, din comuna doljeană Bucovăţ, a fost implicat într-un accident rutier mortal în localitatea gorjeană Plopşoru. Conducătorul auto I.I., în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din direcţia Craiova înspre Târgu Jiu, din cauze necunoscute a părăsit partea carosabilă şi a lovit un cap de pod din beton pe partea dreaptă a sensului de deplasare, autoturismul luând foc. Şoferul a fost scos din maşină de localnici, iar un echipaj de pompieri din cadrul ISU Gorj a intervenit şi a stins incendiul. Echipajul Serviciului de Ambulanţă sosit la faţa locului a constatat decesul conducătorului auto. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS