Aproximativ 600 de familii din Dolj, beneficiare ale venitului minim garantat, vor fi luate la puricat de către organele de control. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, în perioada 2011-2012, aceste familii, beneficiare de venit minim garantat şi de alocaţie pentru susţinerea familiei, au creat Agenţiei un prejudiciu de 1,1 milioane de lei. „Curtea de Conturi a sesizat faptul că în această perioadă există suspiciunea ca aceştia au luat necuvenit bani de la bugetul de stat, beneficiind de ajutor minim garantat sau alocaţie şi solicitând în acelaşi timp şi ajutor de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Frauda a fost descoperită la o verificare încrucişată a beneficiarilor în bazele de date ale agenţiei şi ale APIA”, a precizat Marius Simcelescu, directorul AJPIS Dolj. Controalele au demarat şi vor continua până după Sărbătorile de Paşte.
Editor: Oana Olaru

