Luptă pentru a aduce cultura din România pe locul pe care îl merită. A demarat în acest sens multe acţiuni, ultimele dintre ele fiind „Marşul culturii. Bucureşti – Sarmizegetusa, 500 km pe jos“ şi readucerea osemintelor lui Constantin Brâncuşi acasă, în Gorj.
În zi de Sfânta Maria Mică a îmbrăcat tricoul purtând inscripţia „Marşul culturii. Bucureşti – Sarmizegetusa, 500 km pe jos“ şi a pornit pe acest drum pentru a atrage atenţia asupra faptului că „în România, cultura se prăbuşeşte de la o zi la alta“. Este poetul şi eseistul Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Ne-am aşezat alături şi am ascultat povestea drumului, pe care ar fi vrut să nu-l facă singur. I s-au alăturat, ce-i drept, oameni care au crezut în el, dar şi-ar fi dorit ca ecoul acţiunii sale să fie mai amplu.
„Am plecat pe 8 septembrie din faţa Ateneului Român. Şi am pornit pe traseul Bucureşti – Găieşti – Piteşti – Curtea de Argeş – Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu – Petroşani – Mănăstirea Lainici – Haţeg – Orăştie – Sarmizegetusa Veche.
A fost un drum extrem de greu şi de periculos în acelaşi timp, mai ales că pe Valea Jiului a trebuit să merg cu maşina. Dacă mergeam pe jos, riscam să provoc accidente, pentru că e atât de îngust drumul, încât ori trebuia să mă arunc în apă, ori să mă izbesc de stânci. Nu aveam altă soluţie. Am preferat, pentru siguranţa mea şi a maşinilor, să merg cu un autoturism.
În total, din 500 şi ceva de kilometri, am făcut pe jos 430. Am fost singur până dincolo de Haţeg. De acolo au mai mers cu mine o prozatoare, Daria Dalin, şi Elena Moisescu, care răspunde de viaţa culturală a Haţegului“.
„Sufletul românesc poate fi descoperit numai întâlnindu-l“
N-a fost un simplu marş al culturii, prin care poetul şi eseistul încerca să atragă atenţia asupra stării precare a culturii româneşti, a nepăsării pe care cei mai mulţi o manifestăm în faţa ei, ci a fost şi o încercare de redescoperire a sufletului românesc. „Am întâlnit pe drum oameni absolut minunaţi, începând cu cei care stăteau pe la porţi, pe băncile din faţa caselor. Erau miraţi. Se apropiau de mine. Vedeau că e ceva ciudat. Un om care merge pe lângă tiruri şi maşini cu un tricou pe care era scris «Marşul culturii. Bucureşti – Sarmizegetusa, 500 km pe jos». Erau curioşi, se apropiau de mine. Le spuneam despre ce e vorba. Unii se închinau, alţii spuneau: «Da, e bine». Alţii îmi urau succes.
La Drăgoieni am intrat într-un magazin să cumpăr nişte apă şi ciocolată, ca să am putere pe drum. Doamna de la magazin s-a uitat la mine lung. Mi-a dat apă, ciocolate, dar nu două, câte cerusem, ci patru. «Doamnă, pot să plătesc doar două. Nu le pot lua pe toate». A insistat să-mi ofere fără bani restul produselor. «Luaţi-le, că văd că mergeţi la drum lung».
Mai apoi, la intrarea în Târgu Jiu, am primit apă, mere, biscuiţi. Şi, tot aşa, am întâlnit oameni extraordinari.
Sufletul românesc poate fi descoperit numai întâlnindu-l. Am străbătut 500 de kilometri având bucuria de a cunoaşte astfel de oameni minunaţi“.
De-a lungul traseului, poetul şi eseistul Laurian Stănchescu a avut ocazia de a face câţiva paşi culturali alături de Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscop de Argeş şi Muscel. A primit găzduirea sa pentru câteva ore, la Mănăstirea Curtea de Argeş, pentru ca mai apoi să-l aibă tovarăş de drum, pentru câţiva paşi, pe Înalt Preasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.
Un nou proiect
A mers mai departe însoţit de binecuvântările înaltelor feţe bisericeşti, dar şi mânat de dorinţa arzătoare a reuşitei. A sfârşit cu bine drumul, dar nu a putut trăi pe deplin bucuria victoriei. „Demersul nu a avut ecourile pe care le aşteptam. Noi stăm pe o antichitate culturală şi n-o băgăm în seamă.
Orice fiinţă naţională se fundamentează pe o platformă culturală, nu poţi să spui că ce a fost a fost şi că astăzi nu-ţi mai pasă de trecut. Nu poţi fugi de cultură la nesfârşit“. Aşa că o nouă idee s-a născut, aceea de a aduce acasă, în Gorj, osemintele marelui Brâncuşi.
„Toate spiritele noastre naţionale care au devenit universale trebuie aduse acasă, mai ales că dorinţa lui Brâncuşi a fost aceea de a dona totul statului român. Din 1904, el a tot refuzat cetăţenia franceză şi a sperat că operele lui vor ajunge acasă, dar a fost dezamăgit de oamenii care reprezentau cultura pe vremea aceea şi care l-au refuzat pe motiv că toată arta sa e decadentă şi face de ruşine clasa muncitoare din România. Aşa că, pentru a-şi putea proteja opera, a donat-o statului francez, acceptând în cele din urmă şi cetăţenia franceză.
Demersul pe care l-am iniţiat e de bună-cuviinţă faţă de Franţa, mai ales că au avut întotdeauna grijă de oamenii de cultură. E un demers plin de dragoste faţă de statul francez în acelaşi timp, faţă de memoria lui Brâncuşi, de dorinţa lui, şi eu sper că vom îndupleca inima sensibilă a poporului francez să ni-l dea pe Brâncuşi. Tot Gorjul e un mormânt pustiu fără el. Şi acest mormânt aşteaptă să fie plin cu spiritul lui Brâncuşi.
Vom merge pe jos până la Paris, aşa cum a plecat şi Brâncuşi. Vom reface drumul lui ca să-l putem aduce înapoi acasă“, a precizat Laurian Stănchescu.
