Sexualitatea – o cale spre spiritual

Artiştii buni sunt talentaţi, dar cei foarte buni transmit sentimente extraordinar de profunde prin operele lor. Această idee este valabilă şi în arta iubirii şi a sexualităţii. Un iubit bun ştie să facă să cânte corpul. Dar un iubit foarte bun dirijează un întreg cor. Un orgasm bun este satisfăcător, dar unul extraordinar poate fi o revelare a sinelui cel mai ascuns, dezvăluindu-ne adevărata identitate, în comuniunea extatică cu iubita noastră (iubitul nostru). Iubirea sexuală poate fi o modalitate de pătrundere a luminii dragostei în fiecare celulă a corpului, de strălucire mai presus de teamă, de topire a inimilor în strălucirea infinită a existenţei.
Cei mai mulţi dintre noi aducem în viaţa sexuală şi problemele cotidiene: tensiunea unei zile stresante, istoria dezamăgirilor sexuale, nevoia ca partenerul să ne reasigure de iubirea lui. Pe măsură ce luminăm fiecare aspect al sexualităţii noastre, aceste probleme ne arată o etapă superioară de deschidere, din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual. Fiecare problemă este iluminată şi revelată de prezenţa radiantă a dragostei. Fiecare luptă este examinată cu ochii deschişi, îmbrăţişată, acceptată şi înţeleasă, devenind o potenţială poartă către adevăratele dorinţe ale sufletului.
Când energia sexuală izvorăşte din sursa sa spirituală, celulele corpului se însufleţesc şi spiritul reîntinereşte cu aceeaşi forţă ce altfel ar fi scuturat puţin corpurile în spasmul scurt al descărcării tensiunii sexuale. Dacă intensitatea trăirilor de natură sexuală se produce pe fondul de sinceritate al inimilor deschise, se poate ajunge la trăirea unor forme de orgasm extatic care te fac să te simţi unit şi completat perfect de iubita sau iubitul tău. Poţi lăsa lumina interioară să strălucească în părţile sexuale ale corpului atâta timp cât ştii cum să controlezi unele obiceiuri sau atitudini ce altfel ar împiedica atingerea acestor forme de extaz în timp ce faci dragoste.
Într-un fel sau altul, lumina dragostei îşi caută o modalitate de exprimare în corpul nostru. Dar, uneori, darul sexual al iubirii celei mai profunde este limitat de unele manifestări superficiale: rezistenţa emoţională, teama de a înţelege iubirea profundă ca adevărata noastră natură.
Ne opunem deschiderii totale deoarece eul nostru superficial preferă să se autodefinească drept „ceva“ – chiar dacă este vorba despre ceva neîmplinit, tensionat, limitat – şi nu ca „totul“, deschidere totală, dragoste fără limite, existenţă profundă fără sfârşit.
Dragostea infinită este ceea ce suntem de fapt şi ceea ce, adeseori, cei mai mulţi dintre noi refuzăm să fim. Această respingere este o încordare profundă.
Egoul nostru se contractă pentru că simte iminenta sa dizolvare în oceanul iubirii. Viaţa sexuală dulce-amară este o reflexie clară a acestei drame între dorinţa noastră puternică de a fi luminaţi de fericire, înţelepciune şi extaz şi dorinţa instinctuală de securitate şi de a menţine o părere bună, deşi superficială, despre propria persoană.
Prin sexualitate, noi ne dorim abandonarea completă a eului superficial şi ne scufundăm în plăcerea copleşitoare, dar, în acelaşi timp, ne şi temem de această abandonare. Ne dorim o contopire cu iubitul sau iubita atât de profundă încât inimile noastre vulnerabile să fie o singură lumină, dar ne şi opunem acestei comuniuni sublime. Tânjim să îndepărtăm toate protecţiile, toate măştile şi să păşim goi în libertatea iubirii pure, dar ne este şi teamă de această vulnerabilitate.
Dorim şi în acelaşi timp ezităm să împărtăşim poate cea mai adâncă taină a existenţei noastre – cea a descoperirii şi a comuniunii cu Dumnezeu prin iubirea sexuală. Deşi această supremă iluminare a existenţei prin relegarea noastră de Dumnezeu este tot ceea ce contează, tot ceea ce suntem, totuşi, mulţi dintre noi rămânem divizaţi, scindaţi şi mereu în apărare. Refuzăm să avem încredere în miracolul iubirii care ne aruncă în braţele divinităţii.
Refuzul nostru de a ne încrede în forţa iubirii îşi are originile, de cele mai multe ori, în trecutul nostru: poate când eram copii am fost abuzaţi. Poate am fost părăsite de un fost iubit. Partenerul nostru a fost egoist, neatent, închis în sine sau insensibil.
Este foarte important să ajungem să vorbim despre acestea, în primul rând să le recunoaştem, în cadrul unor grupuri de studiu sau de ajutorare, când recurgem la anumite terapii sau când ajungem să comunicăm profund cu prieteni apropiaţi, profesori ori prin întrebări şi explorări proprii. În plus, este necesar să devenim lucizi şi să ne protejăm – fizic şi emoţional – de relaţii abuzive şi distrugătoare.
Chiar şi aşa, este posibil să descoperim că închiderea în sine este singura noastră reacţie faţă de anumite conjuncturi pe care le-am trăit. Dar tot noi suntem şi singurii răspunzători pentru această atitudine.
Oricând putem alege închiderea în noi înşine sau deschiderea faţă de ceilalţi. Nimic din exterior nu ne poate limita capacitatea de a da şi a primi iubire.
Chiar în timpul recunoaşterii acelor situaţii care ne-au făcut să suferim sau în timpul vindecării rănilor din trecut, dacă inima noastră nu este deschisă, refuzăm pur şi simplu să avem încredere în cea mai profundă dimensiune a fiinţei noastre. Refuzăm să ne exprimăm propria libertate, sinele nostru profund, care este mereu liber şi fericit. Refuzăm să trăim ca dragoste în prezent. Lumina iubirii vrea să se exprime prin corpul şi sufletul nostru. Dar chiar dacă eul profund doreşte să te deschidă şi să fiinţeze ca iubire, eul superficial, egoul, se teme. Aşa că ne înfrânăm manifestarea spontană şi puternică a iubirii ce curge prin corpul nostru.
Într-o primă fază facem asta prin reprimarea respiraţiei.
Respiraţia este instrumentul prin care corpul nostru face dragoste cu Dumnezeu. Când suntem dispuşi să fim iubire, atunci suntem dispuşi să respirăm iubire. Când nu suntem deschişi să fim iubire, când ne opunem luminării naturale şi profunde a sinelui superior, atunci ne reprimăm respiraţia. Abdomenul se încordează. Inima se strânge. Ne întunecăm în interior. Întregul organism reţine blocat fluxul de energie ce vrea să strălucească prin noi. Este refuzul iluminării divine, refuzul nostru de a exista ca iubire.
Speranţa unei interacţiuni sexuale perfecte există la începutul oricărei relaţii, dar în realitate este nevoie de practică pentru a înlătura prejudecăţile şi ideile noastre greşite ce s-au adunat de-a lungul anilor la nivelul corpului şi al psihicului nostru. Sexualitatea integrată ca o modalitate de a ne revela profunzimile fiinţei conduce la puterea de a tăia nodurile pe care le-am făcut în timp în jurul inimii noastre care astfel legată nu a mai putut pulsa în ritmul sănătos şi exuberant al iubirii libere şi pe deplin împlinitoare. O respiraţie mai profundă şi conştientă este una dintre cheile care ar putea desface aceste noduri, pentru ca dragostea noastră să se exprime în totalitate.