Senatul a respins, luni, moţiunea simplă cu tema: „Diplomaţia progresistă cu hashtaguri a pus agricultura României în pericol. Oana Ţoiu spune «da» altora şi «nu» propriilor cetăţeni”, depusă de parlamentarii AUR şi Pace-Întâi România.
Înaintea plenului, ministra de Externe le-a transmis aleșilor, printr-o scrisoare, că nu va participa la ședință, fiind plecată la Bruxelles pentru mai multe reuniuni oficiale. Liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu a criticat-o pe Țoiu și a subliniat că România putea fi reprezentantă și de un secretar de stat la reuniunile din Belgia, potrivit digi24.ro.
Au fost prezenți 104 senatori, iar votul a fost secret și electronic. Un număr de 44 de senatori a votat „pentru”, 59 „împotrivă”, iar un senator s-a abținut.
Citeşte şi: Ce modificări a decis coaliția în privinţa taxelor şi impozitelor locale

