Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a avertizat, marți, la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția, că impunerea unor tarife suplimentare între aliați ar fi „o greșeală” și a transmis că Uniunea Europeană va avea un răspuns „ferm, unit și proporțional” la presiunile anexioniste ale lui Donald Trump asupra Groenlandei.
Ea a subliniat că UE și SUA au obiective comune privind securitatea Arcticii și că acordurile comerciale trebuie respectate. „Am discutat mult astăzi despre independența Europei – în parteneriate, prosperitate și securitate. Aș dori să concluzionez cu Groenlanda.
Când vine vorba de securitatea Arcticii, Europa este complet angajată. UE și SUA împărtășesc aceleași obiective. De aceea, propunerile de tarife suplimentare între aliați sunt o greșeală. Acordul UE-SUA din iulie trecut arată că un acord semnat trebuie respectat”, a afirmat Ursula von der Leyen, în discursul ei de la Davos, potrivit site-ului Comisiei Europene.
Tarifele suplimentare între aliați, „o greșeală”
Ea a răspuns la anunţul preşedintelui american Donald Trump de a impune taxe suplimentare de 10% pentru ţările europene.
„Considerăm poporul Statelor Unite nu doar aliați, ci prieteni. Căderea într-o spirală periculoasă ar ajuta doar adversarii noștri. Răspunsul nostru va fi ferm, unit și proporțional. Europa trebuie să se adapteze la noua arhitectură de securitate și realități – și să accelereze independența sa de la securitate la economie, apărare și democrație”, a completat ea.
„UE şi Statele Unite au convenit asupra unui pact comercial în iulie anul trecut. Şi atât în politică, precum şi în afaceri, un acord este un acord. Când prietenii îşi dau mâna, trebuie să însemne ceva”, a precizat Von der Leyen, referindu-se la acordul dintre Washington şi Bruxelles care ar supune bunurile produse în UE unui tarif general de 15% în SUA.
Lecțiile istoriei și nevoia unei Europe independente
Ursula von der Leyen a amintit că ideea Forumului de la Davos a apărut în urmă cu 55 de ani, într-o perioadă de schimbări economice majore, subliniind că și astăzi Europa se află într-un moment de cotitură similar.
„Schimbările geopolitice pot și trebuie să devină o oportunitate pentru Europa. Transformarea prin care trecem este o necesitate pentru a construi o nouă formă de independență europeană”, a declarat președinta Comisiei Europene
Aceasta a precizat că dependențele structurale, fie ele energetice, economice sau tehnologice, nu pot fi rezolvate prin nostalgie sau amânări.
Acordul UE – Mercosur, un moment istoric
În discursul său, von der Leyen a evidențiat semnarea acordului comercial UE–Mercosur, descriindu-l drept un moment istoric, după 25 de ani de negocieri. „Am creat cea mai mare zonă de liber schimb din lume, care acoperă peste 20% din PIB-ul global. Alegem comerțul echitabil în locul tarifelor, parteneriatul în locul izolării și sustenabilitatea în locul exploatării”, a spus ea. Președinta Comisiei a adăugat că Uniunea Europeană își extinde parteneriatele comerciale cu state din America Latină, Asia și Indo-Pacific, subliniind că „Europa alege lumea, iar lumea este pregătită să aleagă Europa”.
Investiții, energie și piață unică europeană Un alt punct central al discursului a fost necesitatea unui mediu de afaceri predictibil și a unei piețe de capital puternice, capabile să susțină investițiile și inovația. „Avem economiile, competențele și inovația necesare, dar trebuie să mobilizăm aceste resurse la adevăratul lor potențial”, a afirmat Ursula von der Leyen. Ea a anunțat inițiative precum crearea unei structuri europene unice pentru companii – „EU Inc.” – și accelerarea tranziției către o piață energetică integrată, menită să reducă prețurile și dependențele externe.
Apărarea Europei și sprijinul pentru Ucraina
În contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, șefa Comisiei Europene a subliniat legătura tot mai strânsă dintre economie și securitate. „Am făcut mai mult pentru apărare în ultimul an decât în ultimele decenii. Investițiile în apărare vor ajunge la 800 de miliarde de euro până în 2030”, a declarat von der Leyen.
Ea a reafirmat sprijinul ferm al UE pentru Ucraina, anunțând acordarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026–2027 și menținerea activelor rusești înghețate.
Groenlanda și securitatea Arcticii, testul solidarității occidentale
În încheiere, Ursula von der Leyen a revenit asupra subiectului Groenlandei și al Arcticii, pe care le-a descris drept esențiale pentru securitatea europeană și transatlantică. „Securitatea Arcticii poate fi realizată doar împreună. Solidaritatea cu Groenlanda și Regatul Danemarcei este deplină, iar suveranitatea lor este nenegociabilă”, a subliniat liderul european. Președinta Comisiei a concluzionat că Europa trebuie să se adapteze rapid la noile realități globale și să-și accelereze drumul spre autonomie strategică. „Lumea s-a schimbat permanent. Europa trebuie să se schimbe odată cu ea”, a conchis Ursula von der Leyen.
Citește și: Șofer de TIR, proiectat prin parbriz după ce a lovit două mașini parcate

