0.6 C
Craiova
marți, 16 decembrie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentȘapte răniți într-un accident în care au fost implicate două autoturisme și un TIR

Șapte răniți într-un accident în care au fost implicate două autoturisme și un TIR

Șapte persoane au fost rănite într-un accident provocat de o depășire ratată, în care au fost implicate două autoturisme și un TIR. Accidentul s-a petrecut în această dimineață, la ieșirea din municipiul Odorheiu Secuiesc spre Lupeni.

În evenimentul rutier au fost implicate un autotren (TIR), un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism și o remorcă, precum și un alt autoturism.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că unul dintre autoturisme ar fi efectuat o manevră de depășire, din cauze ce urmează a fi stabilite, acroșând remorca ansamblului de vehicule.

Ulterior, autoturismul a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un TIR care transporta rumeguș. În încercarea de a evita coliziunea, TIR-ul s-a răsturnat în afara carosabilului

În urma impactului, șapte persoane au fost rănite, fiind transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Trei dintre persoanele implicate au rămas încarcerate, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru extragerea acestora.

Cei trei conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Bărbat reținut după ce a vrut să arunce în aer casa iubitei, dând foc unei butelii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS