Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mehedinți, împreună cu cei din Izvorul Bîrzii și Vânju Mare, au pus, azi, în executare 6 mandate europene de arestare.
În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile din Austria, polițiștii au depistat și reținut, șase persoane cu vârste între 24 și 36 de ani. Acestea erau urmărite la nivel internațional, pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare.
Cei șase bărbați sunt cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt pe teritoriul Austriei. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională fiind estimat la 400.000 de euro.
Aceștia urmează să fie prezentați unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în vederea dispunerii reținerii, pentru 24 de ore. Ulterior, vor fi prezentați Curții de Apel Craiova pentru a se pronunța cu privire la arestarea și extrădarea acestora.
Citește și: Mihai Busuioc – numit judecător CCR
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mehedinți.
Citește și: Mihai Busuioc – numit judecător CCR