Naționala de handbal masculin a României s-a calificat pentru a doua oară la rând la Campionatul European. Tricolorii și-au aflat marți, 20 mai, programul de la EURO 2026, acolo unde vor avea o misiune extrem de dificilă în grupa B. Elevii lui Bogdan Buricea vor juca împotriva campioanei mondiale Danemarca, „revelației” Campionatului Mondial Portugalia și contra Macedoniei de Nord.
Așadar, sunt adversare foarte puternice pentru „tricolori”, care își cunosc, acum, programul din cadrul grupei organizate în Herning în 2026.
16 ianuarie (ora 19:00): Portugalia vs. România
18 ianuarie (ora 21:30): România vs. Danemarca
20 ianuarie (ora 19:00): Macedonia de Nord vs. România
În faza grupelor preliminare, România a adunat 2 victorii (29-26 vs. Israel, 28-24 vs. Portugalia), un egal (29-29 vs. Israel) și 3 înfrângeri (30-37 vs. Portugalia, 27-28 și 29-30 vs. Polonia). Cu un total de 5 puncte, „tricolorii” s-au clasat pe poziția a treia în Grupa 8 și au obținut a doua calificare consecutivă la Campionatul European de handbal.
România a mai participat de 3 ori în istorie la Campionatul European, în 1994 (locul 11), 1996 (locul 9) și 2024 (locul 22).
Buricea: „E bine că am evitat Danemarca în primul meci“
La scurt timp după tragerea la sorţi, George Buricea, selecţionerul României, a oferit şi primele sale impresii. Acesta s-a bucurat de faptul că meciul cu Danemarca nu va fi primul de la EURO şi a menţionat că se va încerca un progres la echipa naţională.
„E bine că am evitat Danemarca în primul meci. N-ar fi fost bine, sunt campioni mondiali. Țintim o victorie cu Macedonia de Nord, cu care ne putem bate de la egal la egal. Va fi greu, dar nu imposibil. Aria de selecție nu e mare, dar încercăm să ne descurcăm. Trebuie să facem un progres față de ultima ediție”, a declarat selecționerul George Buricea, citat de Prosport.
Turneul final va fi găzduit, între 15 ianuarie – 1 februarie, de Danemarca, Suedia şi Norvegia, care au fost calificate direct alături de deţinătoarea trofeului, Franţa.
Cum arată celelalte grupe:
A (la Herning) – Germania, Spania, Austria, Serbia;
C (Oslo) – Franţa, Norvegia, Cehia, Ucraina;
D (Oslo) – Slovenia, Insulele Feroe, Muntenegru, Elveţia;
E (Malmo) – Suedia, Croaţia, Olanda, Georgia;
F (Kristianstad) – Ungaria, Islanda, Polonia, Italia.
Citeşte şi: Handbal (f) / Un transfer sonor! Alicia Gogîrlă este, oficial, jucătoarea Craiovei