6.8 C
Craiova
duminică, 7 decembrie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalLionel Messi, campion în MLS cu Inter Miami

Lionel Messi, campion în MLS cu Inter Miami

Starul argentinian Lionel Messi a câștigat în premieră cu echipa Inter Miami titlul de campion în liga profesionistă nord-americană de fotbal – MLS Soccer (MLS), după victoria cu 3-1 din finala de sâmbătă cu Vancouver Whitecaps, pe teren propriu, la Fort Lauderdale, transmit agențiile internaționale de presă.

Messi, 38 ani, nu a marcat în finală, dar a dat pasele decisive la golurile marcate de compatrioții Rodrigo De Paul (71) și Tadeo Allende (90+6).

Echipa din Florida a început bine meciul și conducea la pauză prin autogolul lui Edier Ocampo (18). Vancouver Whitecaps, condusă de germanul Thomas Muller, a dominat primele 30 de minute ale reprizei secunde, egalând prin Ali Ahmed (60), după care mingea a lovit de trei ori barele la o acțiune a lui Emmanuel Sabbi (62).

Inter Miami: Rocco Rios – Ian Fray (Marcelo Weigandt, 90+1), Maximiliano Falcon, Noah Allen, Jordi Alba – Rodrigo de Paul, Sergio Busquets, Baltasar Rodriguez (Telasco Segovia, 56) – Matteo Silvetti (Yannick Bright, 78) – Tadeo Allende, Lionel Messi. Antrenor: Javier Mascherano.

Vancouver Whitecaps: Yohei Takaoka – Mathias Laborda, Ralph Priso (Joedrick Pupe, 68), Tristan Blackmon, Edier Ocampo – Andres Cubas (Kenji Cabrera, 82), Sebastian Berhalter – Ali Ahmed (Ryan Gauld, 68), Thomas Muller, Emmanuel Sabbi (Jayden Nelson, 90+1) – Brian White. Antrenor: Jesper Soerensen.

După zece titluri de campion al Spaniei cu FC Barcelona și două de campion al Franței cu Paris Saint-Germain, Lionel Messi și-a trecut în palmares și primul său titlu de campion al Statelor Unite. Foștii internaționali spanioli Sergio Busquets și Jordi Alba, alături de care Messi a scris istorie la FC Barcelona, și-au încheiat astfel carierele cu un trofeu.

Citește și: F1 / Se complică cursa finală! Max Verstappen, pole position la Abu Dhabi



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS