36.2 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalChelsea a „demolat“ Parisul în finala Cupei Mondiale a Cluburilor

Chelsea a „demolat“ Parisul în finala Cupei Mondiale a Cluburilor

Chelsea a câștigat Cupa Mondială a Cluburilor, competiție găzduită de Statele Unite, după ce a învins formația franceză Paris Saint-Germain cu scorul de 3-0 în finala desfășurată duminică pe MetLife Stadium din New York. Londonezii au tranșat disputa fără drept de apel în prima repriză, pe care au controlat-o autoritar.

Cole Palmer a reușit o dublă (22, 30), iar Joao Pedro (43) a închis tabela.

Chelsea: Robert Sanchez – Malo Gusto, Trevoh Chalobah, Levi Colwill, Marc Cucurella – Reece James (Kiernan Dewsbury-Hall, 77), Moises Caicedo – Cole Palmer, Enzo Fernandez (Andrey Santos, 61), Pedro Neto (Christopher Nkunku, 78) – Joao Pedro (Liam Delap, 67). Antrenor: Enzo Maresca.

PSG: Gianluigi Donnarumma – Achraf Hakimi (Goncalo Ramos, 73), Marquinhos, Lucas Beraldo, Nuno Mendes – Joao Neves, Vitinha, Fabian Ruiz (Warren Zaire-Emery, 73) – Desire Doue (Senny Mayulu, 73), Ousmane Dembele, Hvicea Kvarațhelia (Bradley Barcola, 58). Antrenor: Luis Enrique.

Aceasta a fost prima ediție a Cupei Mondiale a Cluburilor cu 32 de echipe, Chelsea obținând trofeul pentru a doua oară, după ediția din 2021, când la turneu au participat opt formații.

Cole Palmer, MVP-ul competiţiei

La finalul meciului, Cole Palmer, mijlocașul lui Chelsea, a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale a Cluburilor. Decarul echipei londoneze a încheiat turneul cu un total de 3 goluri și 2 pase decisive, după ce reușise anterior să înscrie în meciul cu Palmeiras și să ofere un assist în partida cu Benfica Lisabona.

De la debutul sezonului, Cole Palmer a înscris alte 15 goluri și a oferit 11 pase decisive în celelalte competiții în care a evoluat, ajutând-o Chelsea să se claseze pe locul al patrulea în Premier League și să câștige trofeul Conference League.

Internaționalul francez Desire Doue, atacantul echipei Paris Saint-Germain, a primit la rândul său premiul rezervat ”celui mai bun tânăr jucător” al turneului din Statele Unite.

Citeşte şi: Lionel Messi a ajuns la a cincea „dublă“ consecutivă în SUA


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS