Decarul formației Universitatea Craiova, Ștefan Baiaram, a părăsit cantonamentul echipei naționale de tineret a României din Austria din cauza unei accidentări și ratează participarea la turneul final al Campionatului European U21! Turneul final este programat în Slovacia, în perioada 11-28 iunie, informează FRF.
În ziua meciului de verificare pe care echipa condusă de Daniel Pancu îl va disputa împotriva Georgiei, jucătorul Universității Craiova a părăsit cantonamentul României din Austria.
Ștefan Baiaram a acuzat probleme medicale încă de la reunirea lotului. El a suferit o accidentare la ultimul meci al sezonului din Superligă, contra lui Dinamo. S-a încercat recuperarea lui pe toată perioada petrecută în cantonamentul din Austria. Acesta s-a antrenat separat de grupul de jucători, dar problema nu a dispărut.
„La antrenamentul desfășurat pe 3 iunie, acesta s-a antrenat normal, alături de echipă. Pe final a resimțit dureri și nu a mai putut continua antrenamentul. Întreg lotul României îi dorește multă sănătate și îi mulțumește pentru toată contribuția avută în calificări, dar și în acești ani pentru naționala de tineret a României“, se menționează pe site-ul FRF.
Astăzi, de la ora 19.30, amical cu Georgia U21
Lotul echipei naționale Under-21 a României se află de săptămâna trecută în Austria, la Bad Loipersdorf. Acolo efectuează un stagiu de pregătire până pe 9 iunie.
În această seară, de la ora 19.30 (Pro Arena), naționala U21 va disputa un meci amical cu echipa similară a Georgiei, calificată și ea la turneul final.
Selecționata de tineret va evolua în luna iunie la Campionatul European U21. Aceasta va fi cea de-a patra participare consecutivă la un turneu final.
Tricolorii fac parte din Grupa A. Vor întâlni reprezentativa Italiei, la Trnava, pe 11 iunie, iar ulterior vor evolua împotriva Spaniei, pe 14 iunie, și Slovaciei, pe 17 iunie, la Bratislava.
Campionatul European de tineret din Slovacia se va desfășura în perioada 11-28 iunie.
Citește și: Superliga | Liviu Ciobotariu, numit antrenor principal la Petrolul Ploiești