22.8 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMinistrul german al Sporturilor, favorabil reluării Bundesliga

Ministrul german al Sporturilor, favorabil reluării Bundesliga

Ministrul de Interne şi al Sporturilor din Germania, Horst Seehofer, s-a declarat favorabil, duminică, unei reluări a campionatului naţional de fotbal în ciuda pandemiei de coronavirus.

„Eu găsesc calendarul propus de Liga germană de fotbal plauzibil şi susţin o reluare în luna mai“, a declarat Horst Seehofer, pentru Bild, citat de Agerpres.

Afirmația vine cu trei zile înaintea unei reuniuni a autorităţilor germane pentru a tranşa acest subiect.

Liga germană (DFL) pledează în favoarea unei reluări a meciurilor cu porţile închise de la jumătatea lunii mai, ceea ce ar face din Germania primul mare campionat european care ar face acest pas.

Avizul lui Seehofer, care joacă un rol cheie în cadrul guvernului în acest dosar ţinând cont de cele două portofolii pe care le ocupă, a subliniat, totodată, că echipele şi jucătorii trebuie să respecte mai multe condiţii şi nu vor avea dreptul la „niciun privilegiu“.

„Dacă există un caz de corona în cadrul unei echipe sau în rândul staff-ului, clubul în ansamblul său şi, eventual, echipa contra căreia a susţinut ultimul meci, vor trebui să stea două săptămâni în carantină. Va continua deci să existe riscuri pentru calendarul partidelor şi pentru clasament în caz de contaminare, de aceea cerem o mare disciplină în prevenţia corona“, a adăugat demnitarul.

În acelaşi timp, el a refuzat cluburilor să aibă un acces privilegiat în raport cu restul populaţiei la testele pentru depistarea Covid-19, în timp ce cluburile au sugerat testarea frecventă a jucătorilor lor.

Citește și: Trei cluburi din Italia îşi redeschid terenul pentru pregătirea jucătorilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS