Oscar Piastri, pilotul McLaren care a terminat pe locul 2 la Marele Premiu al Marii Britanii, în spatele colegului său, Lando Norris, a evitat să dezbată penalizarea controversată de 10 secunde, menționând că nu vrea să-și creeze probleme cu oficialii FIA.
Totuşi, Oscar s-a declarat dezamăgit după finalul Marelui Premiu al Marii Britanii, cursă pe care a controlat-o, dar a pierdut-o în urma acestei penalizări. De asemenea, l-a felicitat pe Nico Hulkenberg pentru primul său podium în Formula 1.
„Nu voi spune prea multe, altfel o să am probleme. Felicitări lui Nico, cred că el este vedeta zilei. Evident, acum nu mai ai voie să reduci viteza în spatele mașinii de siguranță. Făceam același lucru de cinci tururi înainte. Nu voi mai spune nimic, pentru că o să am probleme. Încă îmi place Silverstone, chiar dacă nu mi-a plăcut atât de mult astăzi”, a declarat Piastri, potrivit sportal.bg.
Norris: „Nu există un sentiment mai bun decât acesta!“
„Este minunat! Tot ce mi-am dorit. Tot ce am vrut vreodată să realizez. Cu excepția campionatului, cred că nu există un sentiment mai bun decât acesta, sunt mândru de tot. Aici a început totul pentru mine și acum a venit rândul meu. A fost o cursă incredibilă, stresantă ca întotdeauna, dar susținerea fanilor a făcut diferența astăzi, așa că trebuie să le mulțumesc. După start uiți tot ce ți-ai propus înainte, te gândești doar să nu greșești, aceasta este regula numărul unu.
În ultimele tururi mă uitam la public. Încercam să absorb totul și să mă bucur de moment, pentru că s-ar putea să nu se mai repete. Sper să se repete. Dar acestea sunt momente pe care le voi păstra mereu în memorie, o realizare incredibilă. Vorbind despre o cursă stresantă, nu poate fi mai stresant decât a fost astăzi. Oscar a făcut o cursă bună, trebuie să-i recunosc meritul, a fost rapid tot timpul. Așa că felicitări pentru el, pentru că nu s-a dat bătut. Mă bucur de aceste momente în care suntem amândoi pe pistă. Desigur, mă bucur mai mult când eu sunt în față, dar asta e viața”, a spus şi Lando Norris.
Citeşte şi: F1 / Lando Norris a câştigat cursa „nebună“ de la Silverstone