Campion cu Universitatea Craiova în 1974, Dumitru Marcu îşi aduce aminte cu plăcere de vremurile trecute şi speră ca, în curând, să vadă din nou în Bănie fotbalul-spectacol, speranţele sale fiind legate acum de CSU, regretând retragerea celor de la FCU. „Au trecut 40 de ani de la primul titlu de campionă… Ce vremuri frumoase au fost! Am muncit mult pentru acea performanţă, dar a meritat. Ne oprea lumea pe stradă şi ne felicita, iar înaintea meciurilor era o atmosferă de sărbătoare. Asta a fost atunci. Din păcate, acum suntem în Liga a II-a şi din două echipe am rămas cu una. Eu cred în CSU, are un lot valoros, are bani şi din câte am văzut este seriozitate acolo. Craiova trebuie să revină în Liga I, iar din punct de vedere fotbalistic nu cred că CSU va avea probleme. Ocupă primul loc în clasamentul regulat, primul loc în play-off, deci au şanse mari să revină pe prima scenă a ţării. La acte nu ştiu, nu mă pronunţ. Eu zic că au dreptate, pentru că noi, spre exemplu, când am câştigat titlul în 1974 am jucat sub denumirea de CSU, însă nu ştiu ce a mai fost pe parcurs“, a spus „Motoreta“. „Mie mi-ar fi plăcut să fi continuat şi FCU competiţia, dar datoriile şi prostul management dus de Adrian Mititelu au condus la situaţia actuală. Incriminează FRF-ul, autorităţile, dar el este primul vinovat de ceea ce s-a întâmplat acum cu echipa. Ar fi fost bine să fi avut două echipe, una să fi promovat, cealaltă să stea în B, dar e greu fără bani“, a completat Dumitru Marcu.
„Târgu Mureş şi CSU sunt favorite
la promovare“
Întrebat cum vede întâlnirea de sâmbătă, dintre CSM Vâlcea şi CSU Craiova, Dumitru Marcu a spus că gruparea din Bănie se poate impune în derbi, punctând că este bucuros de faptul în play-off se regăsesc trei formaţii din Oltenia. „Cunosc bine eşalonul secund, chiar dacă am fost observator mai mult la Liga I acum. Vâlcea – CSU este un meci foarte important, cele două echipe sunt destul de echilibrate valoric, dar mie îmi place să cred că este mai bună Craiova şi că se va impune. În play-off nu cred că vor fi răsturnări de situaţie, Târgu Mureş şi CSU sunt favorite la promovare. Eu mă bucur că Oltenia are trei echipe în această bătălie a promovării, atât CSM Vâlcea, cât şi FC Olt Slatina, dovedind că au valoare şi pot pune probleme oricui. Sper ca anul viitor să se regăsescă şi Craiova în prima ligă, pentru că m-am săturat să văd echipe fără tradiţie, din nu ştiu ce orăşel, cum fac figuraţie în Liga I“, a încheiat Dumitru Marcu.